ActualitateStiri

Doi polițiști de la Brigada Rutieră din Capitală, reținuți pentru luare de mită

Advertisment

Doi polițiști de la Brigada Rutieră din Capitală au fost reținuți pentru luare de mită. Aceștia sunt acuzaţi că ar fi primit mită de la 23 de conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Andrei Pantea, comisar de poliţie în cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră şi a lui Valentin Olteanu, agent şef de poliţie în cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, transmite Agerpres.

Advertisment

În perioada 19 martie – 22 aprilie, Andrei Pantea şi Valentin Olteanu ar fi primit, pentru a nu constata şi sancţiona cu amendă sau pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sume de bani care nu li s-ar fi cuvenit, de la 23 de conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Advertisment

„Ca mod de operare, de cele mai multe ori banii ascunşi între documentele solicitate de către agentul şef de poliţie Valentin Olteanu (asigurare sau certificat de înmatriculare) ajungeau la comisarul Andrei Pantea. Ulterior, acesta ar fi scos banii, i-ar fi introdus în portofel sau buzunar, iar la sfârşitul programului acele sume de bani ar fi fost împărţite între cei doi. În contextul menţionat, joi, cei doi suspecţi ar fi fost surprinşi în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce ar fi primit de la patru conducători auto suma totală de peste 2.000 lei”, arată anchetatorii.

Vineri, cei doi poliţişti urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile

Advertisment
Advertisment