Cadavrul unei fete de 16 ani, găsit parțial carbonizat în curtea casei din Bacău
Cadavrul parțial carbonizat al unei fete în vârstă de 16 ani a fost găsit în curtea casei din localitatea Bogdănești, Bacău.
Cadavrul minorei în vârstă de 16 ani a fost descoperit de familie în curtea caseiu din localitatea Bogdănești. Cadavrul fetei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.
„Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Păduraru, transmite Agerpres.
Anchetatorii au precizat că minora era o persoană introvertită şi iau în calcul sinuciderea, dar nu în urma unei eventuale provocări pe reţelele de socializare.