Avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru aproape toată țara
Meteorologii au emis vineri o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe durata acestei zile în mai mult de trei sferturi din ţară, inclusiv în Bucureşti.
Între orele 12:00 – 23:00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crişanei, precum şi la munte, transmite Agerpres.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 – 40 l/mp.
În Capitală, vineri până la ora 23:00, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care vor fi înnorări accentuate, averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50 – 60 km/h. Temperatura maximă va fi de 25 – 26 de grade