ActualitateSportStiri

Antena Stars transmite în direct semifinalele şi finalele Campionatului European de Înot în bazin scurt 2023

Advertisment

Semifinalele şi finalele Campionatului European de Înot în bazin scurt se văd anul acesta, în exclusivitate, la Antena Stars.

Astfel, pe 8 decembrie, de la ora 18:20, pe 9 decembrie, de la 18:00 şi 19:20 şi duminică, 10 decembrie, de la 19:00, românii vor putea urmări în direct la Antena Stars una dintre cele mai aşteptate competiţii ale momentului. Întreaga săptămână este una eveniment pentru postul de televiziune, care va avea reportaje zilnice despre starul nataţiei, campionul David Popovici, iar Dan Pavel va comenta live din studio, alături de nume mari din lumea sportului.

Advertisment

“La Antena Stars îl celebrăm pe superstarul României, David Popovici. Voi avea alături de mine, în studiourile dedicate curselor lui David, oameni de sport care au scris istorie de-a lungul timpului, fiecare pe culoarul lui. David Popovici e noul lider al sportului românesc şi merită să îi urmărim evoluţia, fiecare competiţie, pentru că putem creşte odată cu el. Cu medalii de aur sau nu, în urma curselor de la Europeanul găzduit de Otopeni, cred că cel mai important e sa redescoperim farmecul de a spune <Hai, România! În fiecare zi!>”, declară Dan Pavel, gazda transmisiunilor live de la Antena Stars.

Advertisment

Gabriela Szabo, Ioan Andone sau Elisabeta Lipa sunt doar câteva dintre numele mari ale sportului românesc care vor comenta în direct la Antena Stars evoluţia din semifinalele şi finalele Campionatului European de Înot în bazin scurt pe 8 decembrie, de la ora 18:20, pe 9 decembrie, de la 18:00 şi 19:20 şi duminică, 10 decembrie, de la 19:00.

Advertisment
Advertisment