Ziua și nenorocirea. Un avion românesc s-a prăbuşit lângă Milano, opt oameni au murit, printre care și un copil
Ziua și nenorocirea. Un avion românesc s-a prăbuşit lângă Milano, opt oameni au murit, printre care și un copil
Un avion înmatriculat în România s-a prăbuşit, duminică, lângă Milano, în Italia.
Cel puţin opt oameni au murit, din primele informaţii, iar printre aceste victime este şi un copil. Este vorba despre pilot şi alţi şapte pasageri. Avionul înmatriculat cu numere româneşti ar fi intrat într-o clădire părăsită, iar incidentul a avut loc în San Donato Milanese (Milano).
Avionul a intrat într-o clădire care a luat foc, iar în urma impactului produs, flăcările au cuprins imediat clădirea cu două etaje. Avionul, de tip Pilatus PC-12, decolase din Linate cu destinația Olbia. Martorii spun că au văzut ca o minge de foc căzând din cer.
Din primele informaţii, pilotul este de naţionalitate română. Alte surse spun că este vorba despre un german. Ceilalţi pasageri ar fi de cetăţenie franceză, anunţă presa străină, potrivit Remonews. La rândul său, Milano Corriere susține că pilotul era un român în vârstă de 30 de ani. Alături de el la bord se aflau soția sa, fiul lor și încă cinci prieteni. Autorităţile italiene sunt la faţa locului, se ridică probe de acolo, iar criminaliştii încearcă să identifice victimele.