Ziua de 31 august în care Prințesa Diana a murit. Șirul evenimentelor care au adus sfârșitul „Prințesei Inimilor”… >
Ziua de 31 august în care Prințesa Diana a murit. Șirul evenimentelor care au adus sfârșitul „Prințesei Inimilor”… >
Prințesa Diana s-a stins fulgerător din viață la 36 de ani, în mânile medicilor care nu au mai putut să o salveze. Cea mai iubită Prințesa a lăsat în urmă un gol imens, dar și zeci de întrebări cu privire la sfârșitul tragic provocat de un năpraznic accident de mașină.
„Prințesa Diana a murit”, au fost cuvintele care anunțau sfârștiul unei femei rebele, înflăcărate, iubită de o lume întreagă și vânată până în ultima clipă de paparazzi.
Viața sa era o poveste din care ziarele acelor vremuri trăiau, potrivit documentarelor despre viața sa, cu o fotografie a Prințesei Diana pe prima pagină explodau vânzările, iar mulți ajungeau să se îmbogățească pentru că au reușit să o surprindă pe soția lui Charles, într-o zi obișnuită.
Prințesa Diana, o viață trăită în fața oamenilor. Pentru ei era „Prințesa Inimilor”.
Orice material de presă se vindea cu sume colosale, iar așa Diana ajungea în casele oamenilor de pretutindeni cu povestea sa.
După ce a fost mireasă, relația cu Prințul Charles a început să scârțâie, iar în presă au apărut dovezile întâlnirii acestuia cu Camilla Parker Bowles, numită „cea mai frumoasă amantă regală”, Diana a început să trăiască o dramă. Era iubită de o lume întreagă dar nu simțea că era iubită de soțul său.
Ea a stat în umbra dragostei pe care Charles i-o purta Camillei de multă vreme. Venirea pe lume a celor doi copii pare să nu fi schimat prea mult climatul relației celor doi, ba chiar Charles ar fi fost supărat pe Diana când Harry s-a născut pentru că acesta „semăna cu Spencer”, adică cu ea și nu cu el sau cu familia lui.
Diana Spencer, pentru că ăsta era numele ei îaninte de căsătorie, provenea dintr-o familie aleasă, care se trăgea din viță regală și se zvonea că este înrudită cu Charles.
„Îmi place să fiu un spirit liber. Unora nu le place, dar așa sunt eu”, a spus Diana, iar vorbele ale au devenit citate celebre și „Aș vrea să fiu o regină în inimile oamenilor”.
Accidentul in care Prințesa Diana a murit, cu Fayed
Treptat relația dintre cei doi s-a fisurat până la ruptură, însă nu au divorțat, iar fiecare a început o viață paralelă. Primul amant al Dianei a murit subit, împușcat în timp ce se afla plecat. Aceasta a suferit încă o dramă, iar mai apoi a legat o relație strânsă cu Fayed, alături de care și-a găsit sfârșitul într-o mașină.
În seara de 30 august, Diana și Fayed au luat cina împreună. Curând după miezul nopții, încercând să scape de paparazzi, Diana și Fayed, partenerul său, au părăsit hotelul pe o ușă din spate și au urcat într-o mașină în care se mai aflau șoferul Henri Paul și bodyguard-ul Trevor Rees-Jones.
Un grup de fotografi a urmărit mașina în zona Place de la Concorde, intrând în Pont de l’Alma. Având o viteză de 180km/h, Henri Paul a intrat cu mașina în al 13-lea pilon de susținere al tunelului. Fayed și Henri Paul au murit pe loc.
Impactul a zdrobit mașina și toți pasagerii ei. Prințesa Diana a trebuit să fie scoasă din mașină cu ajutorul unei drujbe electrice. I s-a acordat primul ajutor la fața locului, mai întâi de Dr. Maillez, apoi de cei de pe ambulanță, inclusiv pompierul Gourmelon, care ar fi auzit ultimele cuvinte ale Prințesei Diana.
Primele rapoarte medicale indicau că Prințesa Diana suferea de o comoție cerebrală, avea un braț rupt și multe tăieturi la coapse. Mai târziu, a reieșit că Prințesa avea o hemoragie din cauza unor răni masive la nivelul pieptului.
Prințesa Diana ar fi intrat în stop cardiac, dar însă „reînviase” la fața locului. Diana a fost apoi dusă la La Pitie-Salpetriere din sud-vestul Parisului, unde medicii au operat-o și apoi iaau făcut un masaj cardiac timp de două ore.
Medicii care au avut grijă de ea spun că Prințesa Diana nu și-a recăpătat niciodată cunoștința și a murit la ora 4 dimineața pe 31 august 1997, potrivit medicilor care au dat o declarație imediat după incident, potrivit Rd.com.
În noaptea de 31 august 1997 se punea doliu alături de numele celei mai iubite Prințese a tuturor timpurilor, Diana, supranumită și „Prințesa Inimilor”.
În timp ce cauza directă a morții Prințesei Diana este strâns legată de rănile pe care le-a suferit ca urmare a accidentului, din punct de vedere legal moartea a survenit din cauza vitezei cu care conducea șoferul aflat sub influența alcoolului, la care se adaugă și comportamentul agresiv al paparazzilor.