Vești proaste pentru Sile Cămătaru. Judecătorii nu au vrut să-i aprobe interlopului schimbarea regimului de detenție
Vești proaste pentru Sile Cămătaru. Judecătorii nu au vrut să-i aprobe interlopului schimbarea regimului de detenție
Magistrații nu au aprobat solicitarea pe care o făcuse Sile Cămătaru, prin intermediul avocaților, și care viza schimbarea regimului de detenție.
Veste foarte proastă primită de Sile Cămătaru, pe numele adevărat Vasile Balint. Judecătorii au respins cererea în care acesta solicitase modificarea regimului de detenție. Cunoscutul interlop a depus mai multe eforturi, în ultima vreme, pentru a scăpa din detenție și a deschis mai multe procese.
Sile Cămătaru rămâne cu același regim de detenție
Magistrații de a Judecătoria Moreni au respins cererea de anulare a unui document emis de judecătorul delegat. Alte două instanțe urmează să se pronunțe cu privire la cererile lui Vasile Balint pe 23 iunie și pe 27 iulie. „Pentru pronunţarea soluţiei în dosarul nr. 533/262/2021 şi rămânerea acesteia „definitivă” precum şi pentru ataşarea deciziei penale nr. 352/20.05.2021 a Tribunalului Dâmboviţa, amână cauza şi acordă termen la 21.07.2021”, au decis judecătorii, în unul dintre dosare, conform celor de la spynews.ro.
Ar vrea să fie eliberat înainte de termen
Sile Cămătaru a fost condamnat într-un dosar care a avut ca obiect „infracţiuni la alte legi speciale”, aşa că speranţele sale de a fi eliberat înainte de termen s-ar putea să fie în zadar.
„Condamnă pe inculpatul Balint Vasile la 9 luni închisoare. Adaugă pedeapsa de 9 luni închisoare la restul de 4 ani 2 luni şi 19 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit.a, b, h cp., (…) astfel că, în final se dă spre executare pedeapsa de 4 ani 11 luni şi 19 zile închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit.a, b, h cp. Conform art. 65 alin.3 cp., face aplicarea disp. art. 66 lit.a,b,h, pe durata executării pedepsei principale. Conform art. 72 cp deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 11.12.2017 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32din 11.12.2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa stabilită prin prezenta”, au decis magistraţii.