Actualitate

Vaccinul împotriva coronavirusului a început să fie testat pe oameni

Un număr de 300 de persoane din Marea Britanie vor primi noul coronavirus, în urma unui program condus de profesorul Robin Shattok și alți specialiști de la Colegiul Imperial din Londra.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

S-a dovedit că sistemul imunitar răspunde repede la vaccin

După ce noul vaccin a fost testat pe animale și s-a constatat că furnizează un răspuns rapid al sistemului imunitar, în Marea Britanie s-a început testarea acestuia pe un eșantion de 300 de persoane. Oamenii de știință susțin că, dacă lucrurile merg așa cum trebuie, cea de-a doua fază a proiectului va avea loc în luna octombrie, când vor fi testați peste 6000 de oameni.

Advertisment

Se estimează că va fi pus în comerț și distribuit începând cu anul 2021

Advertisment

Potrivit specialiștilor, vaccinul a fost făcut în mai puțin de trei luni de o echipă de cercetători, conduși de dr. Sarah Gilbert, profesor de vaccinologie. Specialistul spune că are mare încredere în acest vaccin, dar „trebuie să demonstrăm că funcționează eficient și oprește infectarea persoanelor cu coronavirus înainte de a utiliza vaccinul în populația mai largă”. Se estimează că vaccinul va fi pus în comerț și distribuit începând cu anul viitor.

 

Advertisment
Advertisment