Actualitate

URMEAZĂ ÎMPĂCAREA?! OANA ROMAN, MARIUS ELISEI ȘI FIICA LOR AU PLECAT ÎNTR-O MINIVACANȚĂ

După ce s-au fotografiat pentru prim oară împreună după divorț, Oana Roman și Marius Elisei au plecat într-o nouă escapadă. Nu singuri, ci cu fiica lor.

În ultimele luni, Oana Roman și Marius Elisei și-au petrecut majoritatea timpului împreună. Marius Elisei și-a exprimat public dorința de a se împăca cu fosta lui soție și nu de puține ori a recurs la gesturi romantice. Fiica lui Petre Roman pare să revină la sentimente mai bune în ceea ce-l privește pe tatăl fiicei sale, iar fanii speră ca cei doi să anunțe marea împăcare cât mai curând.

Oana Roman va prezenta două evenimente pe litoralul românesc, așa că a decis să îmbine utilul cu plăcutul și i-a luat cu ea și pe Marius Elisei și fiica lor. Vedeta a publicat mai multe imagini din apartamentul în care s-au cazat iar la un moment dat a avut loc o discuție între ea și Isa, care le-a dat de gândit fanilor

”-Sunt două camere. O sufragerie și un dormitor.

 -Și eu dorm în sufragerie?

 -Tu dormi cu mami, dacă vrea tati să ne lase să dormim împreună”, a fost discuția între Oana și fiica ei, semn că lucrurile între ea și Marius par să meargă într-o direcție bună.

Oana Roman: ”Mă curtează”

Recent, Oana Roman a mărturisit că Marius Elisei o curtează și face gesturi romantice. Vedeta nu a pomenit de vreo împăcare, însă fanii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cum va evolua relația lor.

”Da, e galant, e romantic. Mă curtează. Îmi cumpără flori. Mi se pare că se poartă fix ca acum 8 ani când ne-am cunoscut. (…) Pe 15 iunie am fi împlinit 7 ani de la căsătoria la biserică”, a declarat Oana Roman într-o emisiune TV.