Actualitate

Unul dintre cei mai iubiți artiști ai României își schimbă numele

I-a uimit mereu pe fanii săi cu veselia debordantă. Un exemplu de urmat, unul dintre cei mai iubiți artiști ai României a luat o hotărâre: își schimbă numele.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Are un fizic de invidiat dar și un mare talent. Cine este artistul român care își schimbă numele.

Unul dintre cei mai iubiți artiști ai României își schimbă numele

Pozitiv și optimist, Dorian Popa a hotărât că e momentul să-și schimbe numele. Asta pentru că toată lumea îl cunoaște după Hâtz, acest nume devenind practic un brand. Cum acesta a împlinit patru ani pe mediul online, a răspuns provocării unuia dintre internauți și a decis că-și va schimba numele din buletin. Acesta a făcut toate demersurile necesare și spune că își va ține promisiunea și a făcut declarații interesante pentru Antena Stars.

Advertisment

Mi-am făcut temele ca un băiat cuminte

„Am pornit demersurile ca să zic aşa. Şi ca să vedeţi cât de mare e coincidenţa, chiar acum sunt în faţa primăriei, la mine la Domneşti. Pentru că aici va trebui să depun actele, la evidenţa populaţiei. Mi-am făcut temele ca un băiat cuminte ce sunt. Și am aflat câteva lucruri exact aşa cum scrie legea despre schimbarea de nume. (…)”, a spus Dorian Popa pentru Antena Stars. Cum urmează să se numească cântărețul? Dorian „Hâtz” Popa. Artistul spune că atât mama sa cât și frumoasa sa iubită îl susțin în decizia sa.

Advertisment

„Lumea mă ştie de Hâtz. Adică, nu ar fi ceva ieşit din comun. Copiii mi-au spus. “Păi bine, dacă sărbătoreşti şi 2 milioane de subscriberi pe care îi vei împlini în curând şi 4 ani de Youtube, de ce nu mai faci challenge? Uite, îţi propun challenge-ul buletinului”. Şi nu înţelegeam ce vrea să zică. De fapt, el nu se referea la schimbarea numelui, cât la adăugarea numelui Hâtz în buletin. (…) Sper ca până în luna februarie, când voi împlini 4 ani de Youtube, să mi se îndeplinească această dorinţă. Care, repet, este conformă cu legea. Babs şi cu mama mea sunt obişnuite cu nebunia mea.”, a mai declarat artistul.

Advertisment
Advertisment