Un nou decret privind obligativitatea paşaportului verde intră în vigoare de la 1 februarie
Începând de luna viitoare, paşaportul verde este de așteptat să devină o cerință pentru intrarea în mai toate locațiile din Italia, cu excepția celor care oferă servicii esențiale, cum ar fi supermarketurile şi alte magazine alimentare, transmite radiodifuzorul național Rai.
Guvernul de la Roma poartă discuții pentru a stabili dacă anumite magazine, cum ar fi chioșcurile de ziare și tutungeriile, ar trebui să solicite permise pentru intrare. Lista locurilor scutite de certificatul verde va include magazine alimentare, farmacii, cele optică medicală și magazine care vând combustibil.
Acest lucru va însemna că accesul la aproape toate afacerile, serviciile sau locațiile din țară necesită o formă de permis de sănătate, după ce Italia și-a înăsprit regulile pe 10 ianuarie. De la acea dată este necesară dovada vaccinării împotriva Covid-19 sau a recuperării după Covid-19 pentru a intra în restaurante, baruri, hoteluri, stațiuni de schi, muzee, galerii, cinematografe, stadioane, precum și în toate formele de transport public.
De asemenea, Italia a impus vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 50 de ani care sunt rezidente în țară, cei care refuză vaccinarea riscând amenzi după data de 1 februarie. Unele grupuri de lucrători, precum poliția și personalul medical, sunt, de asemenea, supuse vaccinării obligatorii.
Noile reguli vor fi aplicate la nivel național, indiferent de zona în care o regiune se află, în sistemul de clasificare a riscurilor, pe patru niveluri, din Italia.