ActualitateStiri

Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit după ce acoperișul unei case s-a prăbușit peste ei

Advertisment

Tragedie într-o localitate din Sibiu. Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit după ce acoperișul unei case s-a prăbușit peste ei.

Un bărbat de 21 de ani a decedat şi unul, în vârstă de 41 de ani, a fost transportat la spital cu o fractură la picior după ce acoperişul unei case s-a prăbuşit peste ei, în localitatea Apoş, unde cei doi, împreună cu un alt bărbat, încercau să demoleze mansarda clădirii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Elena Welter, potrivit Agerpres.

Advertisment

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce efectuau activităţi de dezafectare/demolare în mansarda unui imobil din extravilanul localităţii Apoş, doi bărbaţi au fost surprinşi sub dărâmături, după ce, din cauza stării de degradare, acoperişul s-ar fi prăbuşit. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a suferit vătămări corporale, iar al doilea bărbat, în vârstă de 21 de ani, a decedat în urma leziunilor suferite. Cele două victime sunt din localitatea Iacobeni. În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanţele producerii incidentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă”, a transmis Elena Welter.

Advertisment

În momentul prăbuşirii acoperişului, în interiorul casei se aflau trei bărbaţi, însă unul dintre ei nu a păţit nimic, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Andreea Ştefan.

 

Advertisment
Advertisment