FOTO / Trei echipe de la ”Te cunosc de undeva!”, performance-uri reușite printre crize de râs. „Era un Freddie Mercury de zici că venise după coasă“
Cea mai nouă ediție Te cunosc de undeva! aduce transformări impresionante, iar trei dintre cele opt echipe aflate în competiție au creat performance-uri reușite printre crize de râs, venite din toate părțile.
ADDA, Radu Bucălae, Nicole Cherry, Juno, Cristina Stroe și Damian Drăghici sunt cei care i-au făcut să râdă atât pe jurați, când și pe „rivalii“ lor. Momentele lor, declarațiile juraților pentru fiecare echipă și, desigur, punctele acordate, telespectatorii le pot afla sâmbătă, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
ADDA și Radu Bucălae au primit ca referință unul dintre hiturile trupei Queen: „Another One Bites The Dust“. Cu lecțiile învățate la antrenamente, cei doi au pășit încrezători pe scena Te cunosc de undeva! și au asigurat un show de zile mari. Coregrafia realizată de Radu Bucălae, aka Freddie Mercury, i-a amuzat deopotrivă pe jurați și pe ceilalți concurenți. „Mie mi-a plăcut mișcarea aceea de la final, dacă poți, Bucălae, să o mai faci o dată. Era un Freddie Mercury de la mine, de la Dănciulești – venise după coasă, era un pic obosit“, a spus Valentin Sanfira, după ce Alina Pușcaș le-a cerut vedetelor să mărturisească motivele pentru care au râs.
De la masa juriului Te cunosc de undeva! ADDA și Radu Bucălae au primit multe laude. „Dinamica frazei muzicale a fost foarte bine făcută, ceea ce mie mi-a dat o bilă albă pentru voi, pentru amândoi“, a punctat Ozana Barabancea, iar Andreea Bălan a declarat: „Dragilor, știu că v-a fost foarte greu, nu e deloc ușor să te transformi în Freddie Mercury. Și știu că v-ați dat silința, se vede că ați muncit, ați fost 100% acolo, cu trup și suflet“.
Nicole Cherry și Juno au devenit Raluca Tănase, respectiv Denisa Tănase și au interpretat „Doi ochi căprui“. Dornici să își adjudece mai multe puncte, ei adăugat câteva elemente în plus când au refăcut videoclipul melodiei de la Bambi pe scena Te cunosc de undeva!. Cei doi artiști au izbucnit în râs imediat ce și-au încheiat performance-ul, iar Nicole a mărturisit: „Doamne, ce bine că nu am început să râd (n.r.: în timpul momentului)! Doamne, a fost foarte amuzant“. Cristi Iacob a intervenit și a zis: „Am râs noi, stai liniștită“.
S-a râs pe platoul de filmare și când Cristina Stroe și Damian Drăghici au urcat pe scenă pentru acting-ul lor. Ei au fost transformați în cântăreața scoțiană Aneka și au fost nevoiți să învețe piesa „Japanese Boy“, care, la o primă ascultare, a părut că este scrisă într-o limbă foarte grea. „Da, este o melodie cu o scriitură destul de neprietenoasă cu muzica europeană, pentru că muzica japoneză, muzica asiatică, în general, are o traiectorie ușor diferită, pentru că se folosesc alte intervale. Și gama pentatonică nu este ușor de reținut, dar voi, pentru că sunteți niște profesioniști și sunteți și talentați, pe deasupra, ați învățat-o repede. Felicitări“, a precizat Ozana Barabancea.
Momentele integrale ale celor opt echipe de la Te cunosc de undeva!, cum arată clasamentul la finalul ediției cu numărul 11, cine va intra la duel și ce hituri vor avea de pregătit concurenții, telespectatorii pot vedea sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.