Actualitate

Starea de urgență s-ar putea prelungi

Deși s-a anunțat că din 15 mai se vor relaxa unele restricții, autoritățile sunt pregătite pentru toate variantele, inclusiv prelungirea stării de urgență.

Advertisment

Starea de urgență urmează să se încheie pe 15 mai, iar Guvernul și Președintele au anunțat că atunci ar putea fi relaxate anumite restricții. Chiar și așa, acest lucru nu este garantat, depinzând foarte mult de evoluția pandemiei de coronavirus.

„Există varianta de a se prelungi starea de urgență”

Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a declarat că autoritățile iau în calcul toate posibilele scenarii. Președintele României are la dispoziție și decretul de prelungire a stării de urgență. Această variantă ar putea fi aplicată în cazul în care situația răspândirii virusului se va agrava.

Advertisment

„Sunt toate scenariile pe masă, chiar și varianta prelungii stării de urgență. Se poate și să se declare stare de alertă, pentru a da voie autorităților să adopte unele măsuri restrictive. Acestea ar avea o amploare mai mică. Ar putea și să se renunțe la aceste scenarii și să se facă o campanie de informare în rândul cetățenilor”, a explicat Ionel Dancă la Digi24.

Advertisment

Bilanțul deceselor de pe teritoriul României a depășit pragul de 800. Numărul total de cazuri de infectare cu coronavirus a trecut de 13 100. Duminică s-au înregistrat nu mai puțin de 431 de noi infectări.

De pe 15 mai, restricțiile ar putea fi ridicate gradual

Președintele României a informat că nu a fost atins vârful pandemiei în România. Drept urmare, o relaxare prematură ar putea distruge toate rezultatele notabile obținute până în prezent.

Astfel, pe 15 mai nu va avea loc o revenire bruscă la normalitate. Conform lui Iohannis, experții nu se pot pronunța referitor la dată la care ne vom putea întoarce la viața de dinainte de pandemie.

Numeroase restricții vor rămâne în vigoare. Nu vom avea voie să ne întâlnim în grupuri de mai mult 3 persoane. Nu vom putea merge la restaurant sau la mall și nu vom avea voie să părăsim localitatea fără un motiv întemeiat.

Raed Arafat a detaliat și el cum ar putea arăta viața noastră de la 15 mai, în cazul în care se va dispune relaxarea măsurilor. Acesta a explicat că principala schimbare va fi dată de purtarea măștilor.

Advertisment
Advertisment