Actualitateinfo

Șoc la Antena 1. Prezentatoarea Sandra Stoicescu a fost înlocuită la Observator

Una dintre cele mai bine cotate prezentatoare, Sandra Stoicescu, a fost înlocuită de la Pupitrul știrilor. Ce se întâmplă cu vedeta.

Sandra Stoicescu a fost înlocuită de la pupitrul celor mai importante știri ale Antenei 1. Fanii nu o vor mai vedea. Care este motivul?

Șoc la Antena 1. Prezentatoarea Sandra Stoicescu a fost înlocuită la Observator

Simpatica prezentatoare a Observatorului de pe Antena 1, Sandra Stoicescu a fost înlocuită, iar fanii săi sunt în stare de șoc. În locul blondei este acum colegul său, Valentin Butnaru care va rămâne la pupitrul știrilor. Ce s-a întâmplat cu Sandra? Vedeta a decis că e momentul să ia o pauză, pentru că avea nevoie de relaxare și odihnă. Și de data asta nu e vorba de o situație stresantă, cum a fost cea în care soțul și fiica au avut coronavirus. Acum, lucrurile stau cu totul altfel.

Vedeta a plecat în Maldive

Prin intermediul rețelelor de socializare, Sandra Stoicescu și-a anunțat fanii că va pleca împreună cu familia în Maldive, unde va sta câteva zile. De asemenea, prezentatoarea și-a ținut fanii la curent cu tot ce a făcut până a ajuns în acel Paradis.

”Nu e mult timp în doi, dar îl prețuim pentru că, până la urmă, amintirile frumoase formează unul dintre ingredientele care stau la baza unei relații de durată. Și nouă ne și place să facem colecție de amintiri plăcute. Apoi, desigur, contează enorm și munca în echipă pentru tot ce avem, respectul, admirația, dar toate acestea fără iubirea profundă pe care o avem unul pentru celălalt n-ar face să funcționeze căsnicia atât de bine”, a declarat Sandra cu ceva timp în urmă.