Actualitate

Șoc în politica românească. De ce nu votează Ion Iliescu

Nu mai puțin de 18 milioane de români sunt așteptați în ziua votului. Printre aceștia nu se va afla însă fostul președinte al României, Ion Iliescu.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Anul acesta, Ion Iliescu va sări peste exercițiul democratic al votului. De ce nu votează fostul președinte al României

Șoc în politica românească. De ce nu votează Ion Iliescu

Toată lumea se aștepta să-l vadă la vot și pe fostul președinte al țării, Ion Iliescu și pe soția acestuia, Nina. Acest lucru va fi însă posibil pentru că cei doi se feresc să nu se îmbolnăvească de coronavirus. Despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu a vorbit pentru Realitatea Plus soția acestuia, Nina. „Se simte bine, suntem acasa, suntem in ordine. Vineri a şi ieşit din casă de trei ori că a trebuit să meargă la medicul stomatolog, să-şi repare o măsea. Nu avem coronavirus, am facut testul si nu avem. Nu am cerut urna mobila de data asta. (…) Şi după aia am constatat ca sefa sectiei respective a avut coronavirus si de regula şefa venea cu urna. Şi am zis să ne învăţăm minte, nu mai cerem”.

Advertisment

Și-au transformat casa într-un adevărat buncăr

În ultima perioadă Ion și Nina Iliescu au preferat să nu mai apară la nici un fel de eveniment public. Potrivit impact.ro, cei doi soți nu au părăsit casa de trei luni, iar locuința lor arată mai degrabă cu un buncăr de frica infecției cu coronavirus. Cei doi soți au ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani și suferă de mai multe boli. Astfel, se înscriu în categoria de risc, iar dacă s-ar infecta cu COVID 19 nimeni nu știe care ar fi finalul. Acesta este motivul pentru care soții Iliescu evită să comunice cu cei din exteriorul vilei. De asemenea, nimeni nu are voie să intre în casa fostului președinte al României.

Advertisment

Angajații SPP vin doar dimineața

În ceea ce o privește pe menajera familiei, nici aceasta nu mai ieșit din casă tot de trei luni. Un regim strict au și angajații SPP, care nu au voie să intre pe teritoriul fostului cuplu prezidențial decât dimineața. Și atunci doar verifică obiectivul, apoi pleacă. Zilnic, SPP-iștii sunt testați de coronavirus și obligați să poartă mănuși și măști.

Ultima data Iliescu a votat cu urna mobilă

La ultimele alegeri, Ion Iliescu a preferat să se folosească de urna mobilă, după ce a solicitat secția de votare 63 din București. Ultima apariția publică pe care a avut-o Ion Iliescu a fost în anul 2017, atunci când, citat fiind în dosarul Revoluției, a fost la Parchetul General. Anul trecut, fostul președinte al României a avut probleme cardiace și a fost internat de câteva ori la Spitalul Elias din București.

Ce a spus Klaus Iohannis după vot

Actualul președinte al României, Klaus Iohannis a venit la vot alături de soția sa, Carmen. După ce și-a exercitat dreptul, acesta a făcut și o scurtă declarație. ”Este o zi foarte importantă azi. Este ziua votului pentru alegerile locale. Azi ne alegem primari, consilieri locali, conducerile județene. Întotdeauna când sunt alegeri e foarte important să mergem la vot. Să nu lăsăm pe alții să decidă în locul nostru. Astăzi îi alegem pe cei care conduc comunitățile în care trăim.

E foarte important să ne uitam bine la candidați, să-i alegem pe cei care pot facă ceva pentru comunitate. Până la urmp, de ei depinde cum arată spitalul, cum funcționeaza școala. Dacă drumurile sunt întreținute, dacă parcurile sunt bine întreținute, dacă traficul este dirijat așa cum trebuie. Va invit pe toți să mergeți la vot”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Advertisment
Advertisment