Actualitate

Situația pandemiei de Covid-19 în România, 15 iunie

A fost înregistrată o scădere semnificativă a numărului de noi cazuri de îmbolnăvire.

Advertisment

Până acum, în România, au fost confirmate 22.165 de cazuri de contaminare cu Covid-19. Dintre persoanele care au contactat virusul provenit din China, 15.817 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, 1427 de oameni testați pozitiv cu coronavirus au decedat.

166 de noi cazuri de infectare

De asemenea, la secțiile de terapie intensivă, se află acum 175 de bolnavi. Pe teritoriul țării noastre, sunt 1.331 de oameni plasați în carantină instituționalizată. Alți 92.734 se află în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.

Advertisment

Până acum, au fost efectuate, la nivelul întregii țări, 564.278 de teste. Oamenii legi au acordat, în ultimele 24 de ore, 143 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 175.350 de lei. În plus, au fost depistate două infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor. Fapta e încadrată și pedepsită de articolul 352 din Codul Penal.

Advertisment

Totodată, 88 de cetățeni au încălcat regula izolării la domiciliu sau a carantinei. În consecință, aceștia au fost introduși în carantină instituționalizată pentru o perioadă de două săptămâni, respectiv pentru încă două săptămâni.

Situația pandemiei de Covid-19, pentru românii din străinătate

În ceea ce priește cetățenii români aflați în afara țării, au fost confirmate 3.393 de cazuri de infectare. Dintre acestea, cele mai multe infecții au avut loc în Italia, Germania, Spania, Marea Britanie și Franța.

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, 114 români de peste hotare și-au pierdut viața, ca urmare a contaminării cu virusul asiatic. Astfel, 31 au decedat în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia și câte unul în Suedia, Elveția, SUA și Brazilia.

Pe de altă parte, 29 de români din străinătate au fost declarați vindecați. În Germania, au învins boala 9 persoane, în Franța 10, 6 în Japonia, 2 în Indonezia și câte unul în Luxemburg și Tunisia.

Advertisment
Advertisment