Actualitate

Sindicatul Europol ia măsuri. Pregătesc mari proteste

În contextul în care spun că au fost mințiți de ministrul Vela, polițiștii pregătesc mari proteste.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Polițiștii spun că au ajuns la capătul răbdării și în acest moment pregătesc mari proteste. Ei spun că au fost mințiți de ministrul Vela.

Sindicatul Europol ia măsuri. Pregătesc mari proteste

Potrivit romaniatv.ro, sindicatul Europol s-a săturat de toate minciunile și îl acuză pe ministrul Vela că nu vrea să acorde stimulentul de risc oamenilor legii. Polițiștii spun că aceasta este”cea mai mare palmă data polițiștilor din MAI” proiectul de lege depus la Senat și care prevede acordarea unui stilument financiar poliţiştilor locali.

Advertisment

”În contextul extinderii alarmante a numărului de infectări în cadrul personalului Ministerului Afacerilor Interne, unde s-a depăşit numărul de 4.300 de cazuri şi au fost înregistrate nu mai puţin de 9 decese, ministrul Vela refuză categoric acordarea stimulentului de risc poliţiştilor, având în vedere activităţile desfăşurate de poliţiştii din prima linie de contracarare a răspândirii acestuia”, a declarat, miercuri, Sindicatul Europol.

Advertisment

Polițiștii spun că au ajuns la capătul răbdării

Oamenii legi au declarat totodată că au cerut acest lucru chiar din luna aprilie. “Culmea, în data de 26.10.2020 a fost înregistrat la Senat proiectul de lege PL-x nr. 605/2020 pentru modificarea şi completarea art. 7 din OUG nr. 43/2020. Prin care trei parlamentari propun acordarea stimulentului de risc în cuantum de 2.000 lei pe lună. Pentru funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiei Locale.

Și a 1.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Politiei Locale, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă. (…) Nu putem asista decât la cea mai mare palmă dată poliţiştilor din MAI. Care în toată perioada pandemiei au fost la fel de expuşi. Ca şi angajaţii DSP-urilor sau prefecturilor, cadrele medicale, profesorii sau cei din asistenţă socială. Poliţiştii nu au primit nimic, deşi atât în perioada stării de urgenţă, cât şi în starea de alertă au fost omniprezenţi în linia întâi”, au mai transmis sindicaliştii.

 

 

Advertisment
Advertisment