Actualitate

Ședință de urgență a CNSU din cauza Omicron.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a întrunit sâmbătă și urmează să decidă dacă persoanele care vin din statele din sudul Africii intră în carantină indiferent dacă sunt sau nu vaccinate. 

Astfel, se propune carantină pentru persoane care vin din șapte state în care a fost detectată varianta Omicron.

Este vorba despre persoane care vin din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Sunt trei puncte care sunt în discuție.

Se propune actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie.

În al doilea rând, se propune modificarea HCNSU 43 din 01.07.2021 prin introducerea unei excepții în sensul instituirii măsurii carantinei pentru o perioadă de 14 zile, pentru toate persoanele cetățeni români, cetățeni din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, care sosesc în România din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe, astfel:

Advertisement

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;

b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

O a treia propunere vizează interzicerea accesului pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: