Scădere a noilor cazuri de coronavirus în România
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate doar 165 de cazuri noi de infectare cu Covid-19.
A fost înregistrată o scădere a noilor cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, pe teritoriul României. Acest lucru s-a întâmplat deși autoritățile se așteptau la un risc uriaș, ținând cont de tradiția zilei de 1 mai.
Numărul noilor cazuri este de 165
Bilanțul total al infectărilor cu Covid-19 din România a ajuns la 12 732, conform Grupului de Comunicare Strategică. La Secția de Terapie Intensivă se află internate, în prezent, 265 de persoane.
Dintre oamenii testați pozitiv, 4 547 au fost vindecați și externați. Pe de altă parte, 755 de persoane confirmate cu Covid-19 au decedat până acum. În carantină instituționalizată se află 13 302 de oameni. Alți 20 198 sunt în izolare la domiciliu, sub supraveghere medicală.
Până cum, la nivel național, au fost efectuate 190 540 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 470 de apeluri la numărul unic de urgență. Alte 1 176 au fost înregistrate la linia TELVERDE, deschisă special pentru informarea oamenilor.
Județul Suceava are în continuare cele mai multe cazuri de îmbolnăviri, cu 2 881 de persoane infectate. Acesta este urmat de București, Arad, Hunedoara, Neamț și Brașov. Cele mai puține cazuri, 20, sunt în Buzău, Celelalte județe cu un număr redus de infectări sunt Harghita(22), Brăila(23), Vâlcea(25) și Olt(42).
Situația românilor aflați în diaspora
În privința cetățenilor români aflați peste hotare, au fost confirmate 2 349 de cazuri de infectare cu coronavirus. Cei mai mulți români testați pozitiv sunt în Italia, 1387. Următoarele țări, după numărul de infectări, sunt Spania și Germania.
Au decedat 93 de cetățeni români aflați în Diaspora, dintre care 29 în Italia, 28 în Marea Britanie și 19 în Franța. De asemenea, au murit 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia și câte unul în Suedia, Elveția și SUA. Pe de altă parte, 21 de cetățeni români aflați în străinătate au fost vindecați până acum.