FOTO / Șaorma cu bacterii periculoase pe litoral. Mâncarea de la mare, testată în Campania Observator Antena 1 „Ce ne puneți în mâncare”

Observator a dus la control mâncărurile preferate ale turiştilor de pe litoralul românesc în cel mai recent episod al Campaniei „Ce ne puneți în mâncare”.
Rezultatele testelor din laborator au scos la iveală bacterii periculoase în unul dintre produsele preferate ale românilor – șaorma.
„Am primit mesaje de la telespectatorii Antena 1 despre neregulile sesizate pe litoralul romanesc. Am vrut să verificam, dincolo de controlul autorităților, ce mănâncă, de fapt, turiștii la mare. Am plecat din București cu o mașină frigorifică, pentru a respecta trasabilitatea produselor, și am făcut cumpărături în Eforie și Costinești. Surprinzător, hamsiile, mâncarea preferata a românilor la mare, au trecut testul analizelor. Probleme au fost la shaorma și pizza. Cred că cel mai important sfat pe care îl pot da, de când lucrez la această campanie, este să fiți atenți de unde vă procurați hrana. Fiți atenți la cum arată locul, chioșcul, taraba sau restaurantul, mai ales din punct de vedere igienic.” – Mădălina Iacob, jurnalist Observator
„Dintre mâncărurile aduse în analiză, ne-a atras atenția o șaorma. Șaorma contaminată cu enterobacterii. Bacterii de origine fecaloidă de obicei, care ar fi putut ajunge în porțiile de shaorma adusă fie din nespălarea cum trebuie a verzei, pe care am văzut-o ca ingredient în produs, dar cel mai sigur datorită lipsei de igienă a celor care manipulează şi care realizează acest produs. (…) Din păcate, este foarte greu să verificăm prospețimea. Orice gust ușor de alterat trebuie evitat, ar trebui să evităm hamsiile care nu au fost curățate, care ar putea să se strice mult mai repede. Ar trebui să evităm hamsiile reci, puse undeva, puse și de acolo ni se dau spre consum la 20, 30 de grade.”, a declarat Alexandru Cîrîc, directorul ICA.
„Multe din toxiinfecții alimentare pe care le facem nu doar pe litoral, le facem și la oraș pleacă exact de aici, din manipulare, din lipsa regulilor de igienă, și nu din lipsa constituienților de acolo”, explică Adrian Marinescu, managerul Institutului Matei Balş.
Porumbul, hamsiile, crevetii și gogoșile au trecut testele de laborator. Au fost „salvate” de apa fiartă sau uleiul încins în care au fost gătite.
De la lansare, Campania „Ce ne puneți în mâncare” cu Mădălina Iacob a demonstrat, cu date confirmate în laborator, pericolul la care se expun, de multe ori, consumatorii nevinovaţi. Salată cu salmonella, roșii românești pline cu pesticide sau ulei de măsline care nu are nicio urmă de măslină în compoziție sunt doar câteva dintre cele mai recente descoperiri făcute în laborator în urma cărora autoritățile au fost alertate, iar măsurile nu au întârziat să apară.
Campania Observator „Ce ne puneți în mâcare” este un demers jurnalistic necesar pentru viitorul fiecărui român. Oamenii au dreptul să mănânce fără se îmbolnăvească. Observator arată partea nevăzută a produselor alimentare, românii fac alegerile. Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi.
Cel mai recent episod al campaniei, precum și sezoanele trecute se văd pe observatornews.ro, Facebook Observator, Tik Tok Observator și pe canalul nostru de Youtube.