Actualitate

S-a hotărât. Pensiile românilor vor crește doar cu 3%

După nenumărate discuții, autoritățile au hotărât. Pensiile românilor vor crește doar cu 3%.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

După ce s-a speculat o creștere de 40%, acum a venit răspunsul final. Pensiile vor crește doar cu 3%.

S-a hotărât. Pensiile românilor vor crește doar cu 3%

Negocierile pentru majorarea pensiilor au luat sfârșit. Acestea vor crește doar cu 3%. Ministrul Muncii, Raluca Turcan a spus că în acest moment o majorare cu un procent mai mare e imposibil pentru guvernul actual. Cu toate acestea, Turcan e optimistă și crede că recalcularea fiecărei pensii în parte ar putea duce totuși la un procent mai mare, dar nimeni nu știe când se va întâmpla acest lucru. „Pensiile vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei. Mi-aş dori ca măsura aceasta să fie însoţită de etapa cea mai importantă, de recalcularea pensiilor”, a declarat ministrul Muncii pentru antena3.

Advertisment

Nu sunt bani la buget

Drept urmare, majorarea cu 40% va rămâne doar un vis frumos pentru toți românii, iar Raluca Turcan e sigură că nici un guvern nu ar fi putut suporta această creștere. „Nu aş vrea să mai fie un reper această majorare cu 40%, pentru că nimeni nu şi-a propus asta serios. A fost un procent aruncat în faţă în moment electoral. Dar nimeni nu l-a tratat serios. Pentru că nimeni nu a avut curajul să pună pixul pe hârtie să vadă efortul bugetar de circa 138 miliarde pe care niciun guvern, nu doar în perioadă de criză, nu şi l-ar putea permite”, a continuat aceasta.

Advertisment

Și salariul minim a fost majorat tot cu 3%

Cu doar câteva zile în urmă, premierul Florin Câțu a vorbit și despre salariul minim, mărturisind că și acesta a fost majorat tot cu 3%. Acest lucru a intrat în vigoare odată cu 1 ianuarie, salariul ajungând la 2300 lei. ”Un proiect de hotărâre prin care se stabileşte salariul minim pentru 2021. Ştiaţi deja la 2.300 lei. Ştiu că au fost discuţii în spaţiul public dacă poate să fie aplicat de la 1 ianuarie. Bineînţeles că poate fi aplicat de la 1 ianuarie, pentru că în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie.

Deci este destul timp şi astfel salariul minim va creşte în 2021 cu 3%, aşa cum am anunţat, peste rata inflaţiei în 2020 şi peste estimarea ratei inflaţiei din 2021, păstrând puterea de cumpărare a românilor”, a spus Florin Câțu.

 

Advertisment
Advertisment