Actualitate

S-a aflat tot adevărul. De ce a rămas Dan Bittman sărac lipit pământului

Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, Dan Bittman a rămas fără nici un ban în urma despărțirii de iubita sa. Ce s-a întâmplat între cei doi.

Advertisment

L-a lăsat Liliana Ștefan fără nici un chior pe Dan Bittman? Artistul spune că da, dar se pare că adevărul e de fapt altul.

S-a aflat tot adevărul. De ce a rămas Dan Bittman sărac lipit pământului

La scurt după despărțirea de Liliana Ștefan, Dan Bittman a făcut o declarație șocantă: „I-am lăsat tot Lilianei și am plecat. Sunt foarte sărac acum. (…) Nu am nevoie de nimic, pentru că zidurile nu înseamnă nimic. Eu cu ea am avut un proiect, a durat 29 de ani sau cât a fost. Toată dragostea, toți copiii și tot ce a fost s-a întâmplat acolo, iar eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile. Apartamente, case, tot, tot, tot, am lăsat și am plecat. Acum stau într-un apartament care a fost al meu cândva, dar în care am reușit să negociez să nu plătesc vreo 20 de ani chiria”, a menționat Dan Bittman. Se pare că adevărul este fapt altul. Cine l-a băgat pe cântăreț în faliment?

Advertisment

A pierdut mulți bani după ce a investit într-un proiect

Sursele spun că, urmare a pandemiei de coronavirus, Dan Bittman ar fi investit o sumă imensă într-un parc de agrement, făcut pe malul lacului Sulimanu. Din păcate, acesta a fost închis însă, spun sursele, solistul trupei Holograf așteaptă să se redeschidă și să înceapă să recupereze din ce a pierdut. „Nu deschid afacerea nici în luna mai, are lacătul pe ușă de mai bine de un an. Legea este lege și trebuie respectată. Nu am cum să deschid cu pandemia asta, nu am voie și nu că nu am voie doar eu, ci toți nu avem voie. Momentan stau acasă, nu am de lucru, unde să mă duc? Concerte nu sunt din cauza coronavirusului, nu am unde să merg”, a declarat Dan Bittman.

Advertisment

 

Advertisment
Advertisment