Raluca Pascu, fotografiată sărutând cu patos un bărbat misterios, la 6 luni de la divorțul de Pepe: „Iubirea mea”
Raluca Pascu, fotografiată sărutând cu patos un bărbat misterios, la 6 luni de la divorțul de Pepe: „Iubirea mea”
Fosta soție a lui Pepe a publicat pe contul său de Instagram o imagine în care apare sărutând cu patos un bărbat al cărui chip l-a acoperit cu un sticker. Fosta soție a lui Pepe a scris în dreptul imaginii: „Iubirea mea”, însă a șters fotografia la scurt timp după ce a postat-o pe Internet.
Mama fiicelor lui Pepe nu numai că nu a dezvăluit identitatea bărbatului, ba a și retras imaginea, însă mulți urmăritori au apucat să o vadă, înainte ca aceasta să dispară de pe Insternet.
Fotografia poate fi văzută în videoclipul de mai sus, de la Antena Stars.
Pepe și Raluca Pascu s-au despărțit în urmă cu aproximativ 6 luni, iar divorțul oficial a avut loc în februarie.
Raluca Pascu a împlinit de curând 30 de ani și este mama a două fetițe superbe.
Pepe şi Raluca Pastramă s-au despărțit oficial, la notar, după opt ani de căsnicie, pe data de 8 februarie 2021. Anunțul divorțului a fost făcut chiar de Pepe, pe canalul său de YouTube.
„Vreau să fac un anunţ important. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge acelaşi drum. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relaţiei. În momentul de faţă nu mai locuim împreună e mai bine de două săptămâni. Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate şi după multe încercări de împăcare, ne înţelegem foarte bine. Chiar ne înţelegem foarte bine, pentru că am înţeles nişte lucruri şi eu, şi ea. Nu mai există tensiuni sau cel puţin nu mai vrem să existe acele tensiuni. Ne-am asumat această separare şi vrem să ne creştem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educaţia lor şi pentru fericirea copiilor noştri”, spunea artistul despre divorțul de mama copiilor săi.
Întrebat cum s-a finalizat divorțul acesta a răspuns: „Exact cum ne-am dorit”. Cântărețul a declarat că cele două fetițe vor rămâne la amândoi: „Nu-i normal? Suntem părinți amândoi! Este cât se poate de normal, fără niciun fel de conflict. E bine, nu s-a întâmplat nimic grav, suntem părinți! Suntem oameni normali, ne-am înțeles ca doi oameni maturi. Nu există conflicte, este totul ok! Este exact cum și-a dorit”, a mai spus Pepe după ce a ieșit de la notar, paparazzilor SpyNews.