ActualitateStiriVreme

Prognoza meteo: ploi și vijelii în mare parte din țară

Advertisment

Meteorologii au emis noi avetizări de cod galben și portocaliu de ploi și vijelii în mare parte din țară.

​Meteorologii au emis noi avertizări cod galben și portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în mare parte din țară, până sâmbătă dimineaţă, transmite Hotnews.

Advertisment

Avertizarea cod portocaliu va fi în vigoare de vineri de la ora 14.00 până sâmbătă, la ora 6.00.

Advertisment

Conform meteorologilor, în sudul şi sud-estul Transilvaniei şi local în Muntenia vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp.

Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare de vineri de la ora 12.00 și până sâmbătă, la ora 10.00.

În Transilvania, în Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi a zonei montane vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

De asemenea, vineri, disconfortul termic se va menţine ridicat în Muntenia şi Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, spun meteorologii.

De altfel, meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale în toată ţara până la sfârşitul lunii iulie şi în prima săptămână din august, cu valori mai ridicate în sud şi sud-est.

Advertisment
Advertisment