Peste 230 de școli sunt în scenariul roșu
La doar câteva zile de când autoritățile au hotărât că vor începe școlile, România a depășit 100.000 de cazuri de coronavirus. În aceste condiții, peste 230 de școli sunt în scenariul roșu.
Autoritățile preconizează că după începerea școlii vom avea o nouă creștere. S-a hotărât că 230 de școli sunt în scenariul roșu.
Peste 230 de școli sunt în scenariul roșu
Potrivit autorităților, peste 230 de școli sunt în scenariul roșu. De asemenea, aproximativ 5000 de școli vor fi în scenariul hibrid și peste 12.600 în cel verde. Până și ministrul Educației, Anisie, a spus că nu mai poate să înțeleagă nimic din ce se întâmplă în jurul și că orice ar face e interpretat greșit. „Aştept soluţii”, a transmis Anisie.
Șapte unități vor combina scenariul galben cu cel roșu
Potrivit Romania TV, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 12.610 de unităţi de învăţământ vor începe anul şcolar în Scenariul 1 (verde), 4.892 în Scenariul 2 (galben) şi 238 în Scenariul 3 (rosu). În plus, şapte unităţi din București vor combina scenariul galben cu cel roşu, întrucât sunt lucrări neterminate.
Orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluţii!
„Nu mai înțeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! Orice intenție bună este interpretată de toți cei fără de greșeală! Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluții! Aștept soluții, dacă au! Faptul că mă opresc și vorbesc cu oamenii nu e bine! Dacă nu vorbesc cu ei, ( ceea ce nu ma caracterizează) iarăși nu e bine! Orice aș face nu e bine! Și cine spune asta? Cei fără de greșeală!
Fiindcă sunt sinceră, nu e bine! Dar oare ce e bine în viziunea acestor oameni? Prin urmare, cred cu tărie că înainte de a arunca în oameni cu piatra, fiecare dintre noi ar trebui să se uite în oglindă!”, a scris ministrul pe Facebook. În plus, ministrul Educației a spus că îi e dor de „sinceritatea şi bucuria din ochii copiilor mei, care apreciază cu sinceritate ceea ce am făcut, fac și voi face întotdeauna! Atâta timp cât ei mă apreciază, iar părinții lor sunt alături de mine, îmi dă încredere că va fi bine!”.