Actualitate

Pepe își vinde salonul de înfrumusețare. Ce sumă imensă cere artistul

A fost deschis cu surle și trâmbițe și a devenit locul preferat al vedetelor. Dar acum Pepe își vinde salonul de înfrumusețare.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Toate vedetele au fost acolo, dar pandemia a făcut ca locul de relaxare al acestora să fie închis. Acum, Pepe își vinde salonul de înfrumusețare.

Pepe își vinde salonul de înfrumusețare. Ce sumă imensă cere artistul

Luxosul salon al lui Pepe situat pe Calea Victoriei va fi vândut. Artistul cere un preț exorbitant, e vorba de 530.000 de euro. Dacă însă cineva vine și pune banii pe masă, Pepe a spus că scade 100.000 de euro. Până acum a mai avut ceva potențiali clienți, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic. ”Salonul a fost închiriat timp de nouă luni, contractul inițial a fost pe trei ani, însă, din cauza pandemiei, lucrurile nu au mai mers.

Advertisment

Este o afacere pe care îmi doresc să o vând, dacă nu o vând am să o închiriez, că îmi convine și așa. Până acum am avut mulți clienți care au venit și mi-au promis multe, că îmi dau banii, ba că îmi dau un teren, ba că îmi dau o mașină, însă nu s-a concretizat nimic. Așa, pe vorbe, eu nu dau afacerea. Până la urmă cred că o să dau un anunț că îl închiriez. Eu nu am timp de așa ceva, plus că trebuie să te și pricepi. Dacă îl țin închis cinci ani nu pierd nimic”, a declarat Pepe.

Advertisment

Încă mai cred în căsătorie

Chiar dacă e proaspăt divorțat de mama fetițelor sale, Pepe spune că mai crede în căsătorie, însă nu se va grăbi să facă un pas. ”Da, cred în căsnicie, cred în dragoste, asta nu înseamnă că mă grăbesc şi nu înseamnă că se va întâmpla. Dar cred şi susţin dragostea adevărată, susţin căsniciile, susţin tinerii care se iubesc sincer şi necondiţionat să facă acest pas şi sunt sigur că Dumnezeu le aşază pe toate aşa cum merită fiecare în parte. De la anul 2021 aştept schimbări în bine.

Am început, din punctul meu de vedere, cu mult aplomb, cu mult curaj. Dacă am trecut peste 2020, care a fost extrem de dificil, în 2021 lucrurile deja sunt oarecum în avantajul meu. Pentru că nu am stat degeaba, şi asta contează foarte mult. Profesional, îmi doresc să continui, să fiu sănătos, să pot să creez, să înregistrez cât mai multe videoclipuri, cât mai multe single-uri. Să am proiecte în TV şi să merg foarte bine şi pe partea de online. Personal, nu pot să îmi doresc decât sănătate şi să mă bucur de familia mea şi de copiii mei”, a mai spus artistul.

 

 

Advertisment
Advertisment