Actualitate

Nelu Tătaru e convins că un vaccin anti COVID 19 va apărea la mijlocul anului viitor

Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și-a păstrat optimismul și crede că un vaccin anti COVID 19 va fi dezvoltat la mijlocul anului viitor.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Cei care vor decide însă cum vor distribuite vaccinurile, vor însă reprezentanții Uniunii Europene.

Dacă situația se va agrava, președintele României poate institui din nou stare de urgență

Advertisment

Ministrul Sănătății nu și-a pierdut speranța că în curând vom avea un vaccin împotriva coronavirusului și crede că acest lucru va avea loc la mijlocul anului viitor. Pe de altă parte însă, rămâne de văzut cu va fi acesta împărțit acesta, iar asta depinde doar de UE. „Suntem în transmitere comunitară, într-un moment în care nu mai putem obliga internarea. Avem 622 de externări în ultimele 24 de ore. Avem transmitere comunitară, avem județe cu peste 1.000 de cazuri, precum Argeș, Brașov, Dâmbovița, Vrancea. Tratăm regiunile separat, avem focare de câte 2-3 cazuri, aflate în atenție până când vor fi testați toți. Azi am fost la Constanța, însuși prefectul e în izolare la domiciliu, deși testul lui e negativ. Nu avem cadru legal, potrivit deciziei CCR, avem totuși acea conduită medicală pe care ar trebui să o respectăm”. (…)  Este sezonul estival. Se ajunge la 600 cazuri pe zi în plin sezon estival, în Constanța. Dacă starea e mai gravă, președintele Iohannis poate decreta starea de urgență. Nu suntem în acel stadiu, suntem în stare de alertă, problema e dacă evoluția va necesita prelungirea stării de alertă. Dacă ne încăpățânăm să nu mai respectăm regulile, suntem încurajați și de opinii oficiale, putem să ajungem la număr mai mare de cazuri. Dacă aceste cazuri nu supraaglomerează spitalele, putem controla și gestiona. Dacă numărul cazuri crește rapid de la o zi la alta, ne gândim să luăm aceste măsuri”, a declarat Nelu Tătaru pentru postul de televiziune Digi24.

Advertisment

Vor accepta oare oamenii să se vaccineze?

În altă ordine de idei, atât medicii cât și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru sunt de părere că virusul va scăpa omenirea de coronavirus, însă nu se știe câți oameni vor accepta să fie vaccinați. Există și zvonuri cum că Bill Gates ar dori să micropeze omenirea folosind un vaccin. Cât privește hotărârea judecătorilor CCR de a declara neconstituțională carantina și izolarea la domiciliu, Nelu Tătaru a declarat următorul: “În ultimele 24 de ore s-au externe 622 de pacienți. Dacă este să monitorizăm de pe 2 iulie când a fost decizia CCR, și pe data de 3 când a venit motivarea deciziei publicată în Monitorul Oficial, până astăzi peste 30.000 din cei aflați în izolare nu mai sunt în izolare și peste 1.200 din cei 3.500 aflați în carantină, nu mai sunt în carantină”.

 

 

 

Advertisment
Advertisment