Actualitate

Mihai Neșu, detalii cutremurătoare despre accidentarea de acum 11 ani: „Strigam: nu mor, stai liniștit”

Mihai Neșu a scos la iveală detalii cutremurătoare despre accidentarea pe care a suferit-o acum 11 ani, la un antrenament.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Acum 11 ani, viața lui Mihai Neșu s-a schimbat radical, în urma unei accidentări suferită la unul dintre antrenamentele de la FC Utrecht. Și-a fracturat coloana cervicală, iar șansele sale de supraviețuire au fost foarte mici. S-a refugiat în religie și a început inclusiv să le ofere ajutor celor care au probleme similare. Într-un interviu acordat pentru AS.ro, Mihai Neșu a vorbit despre suferința trăită.

”Eu sunt bine acum. În 2014 a fost o sincopă în care nu mai funcționa nimic în organism și toată lumea credea că o să mor. Tata, Dumnezeu să-l ierte, era simpatic că venea la spital și se uita pe analize, cum era el doctor, și era într-o stare mai tristă după accidentul meu… eu îl auzeam din salon când vorbea: ‘Aoleu, săracul! Moare copilul, moare copilul!’. Numai așa spunea. Eu îi strigam: ‘Nu mor, stai liniștit!’.

Advertisment

Vedea el că am nu știu ce pe la plămâni… a fost o situație gravă atunci, dar m-a ajutat Dumnezeu să trec și am învățat că trebuie să am mai mare grijă de mine. Nu înseamnă că, dacă ești paralizat, stai așa și nu faci nimic. De prin 2016 am început să fac conștiincios terapie”, a declarat Mihai Neșu, pentru sursa citată anterior.

Advertisment

Mihai Neșu, detalii cutremurătoare despre accidentarea de acum 11 ani

”Chiar un doctor, la primul control în Olanda, s-a uitat pe dosarul meu și mi-a spus că nu înțelege cum mai trăiesc. A spus că 99 din 100 mor în situația mea. Adică eu am rămas fără oxigen foarte mult timp, chiar dacă a venit repede ambulanța.

Totuși a durat puțin și pe lângă asta nu am rămas cu sechele la creier. Am avut ruptă o arteră, inunda sângele în creier… și asta a fost cel mai greu de oprit. Din operația de 5 ore, 3 ore s-au chinuit să oprească sângerarea asta. Minunea a fost că n-am rămas cu sechele după problema asta”, a mai spus fostul fotbalist

Advertisment
Advertisment