Actualitate

Maia Morgenstern, neagră de supărare din cauza închiderii teatrelor

Este mai mult decât dezamăgită de decizia autorităților de a închide teatrele. Maia Morgenstern a postat un mesaj pe facebook.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Celebra actriță Maia Morgenstern a pus pe facebook un mesaj cutremurător legat de închiderea teatrelor din cauza coronavirusului.

Maia Morgenstern, neagră de supărare din cauza închiderii teatrelor

S-au făcut eforturi uriașe pentru ca teatrele să fie în siguranță. Dar din păcate acestea au fost din nou închise ca urmare a pandemiei de coronavirus. „Dublă măsură. M-am testat de zece ori. Am luat și iau toate măsurile de prevedere și prevenție. Am „intervenit” cu toată bună-credința și toată determinarea pentru colegii mei. Cei care au dorit să se testeze și să beneficieze de gratuitate. Și am mulțumit de fiecare dată pentru asta.

Advertisment

Nu mi s-a părut nici greu, nici umilitor să mă rog, să explic necesitatea sau dificultățile oamenilor în efectuarea testelor. Am înghițit ironii și țâfne, atunci când am atras atenția în legătură cu respectarea regulilor privind măsurile de protecție. Am vrut să lucrez, am pledat în orice condiții, în orice circumstanțe, în fața oricui pentru continuitatea activității. Fie că vorbim de studiu individual, de munca actorului cu sine însuși…”, a scris ea, pe contul de socializare.

Advertisment

Am avut un caz de covid în teatru

De asemenea, artista spune că a fost doar un caz de covid în teatru și toată lumea a intrat în izolare. „Am… am…Am avut un caz de covid în teatru, am întrat în izolare, am așteptat (degeaba) ancheta DSP, am amânat o premieră…Am încercat să-mi păstrez calmul, am căutat să-l înțeleg pe fiecare. Și fiecare are sensibilitatea sa, concepțiile, crezul său. Am căutat soluții ca să lucrez, să muncim, să ne câștigăm onest, cinstit, salariul. Pâinea.

Dar dubla măsură… vezi?!? Când te declari public un vajnic apărător al principiilor…Doar că în cazul galelor, festivalurilor, evenimentelor, fotografiilor de grup …mai știu eu ce, se evaporă ca prin minune orice principiu și precauție!!!„Ei, hai și tu acuma, mi se spune, că suntem între noi. Fă și tu o excepție. Prea ești rigidă.”, a continuat artista.

 

 

 

Advertisment
Advertisment