Klaus Iohannis a făcut anunțul. Începând cu 15 mai, nu vom mai purta măști în aer liber
Este cea mai bună veste pe care au primit-o românii în ultimul an. Începând cu 15 mai, nu vom mai purta măști. Anunțul a fost făcut de Klaus Iohannis.
S-a terminat pandemia? Nimeni nu poate răspunde deocamdată, însă românii au primit cea mai bună veste de la Klaus Iohannis. De pe 15 mai dăm măștile jos!
Klaus Iohannis a făcut anunțul. Începând cu 15 mai, nu vom mai purta măști în aer liber
Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat măsurile noi de relaxare. Începând cu data de 15 mai, nu vom mai purta măști în aer liber. Există însă și excepții. Este vorba de târguri, piețe și bineînțeles, stațiile pentru transportul în comun.
„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a declarat președintele.
Se vor ridica restricțiile de circulație pe timp de noapte
În același timp, Iohannis a spus că se va renunța și la restricțiile pe timp de noapte și a susținut că vaccinarea este extrem de importantă pentru a reveni la normal. „Campania de vaccinare a prins viteză, am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat el.
Tot de sâmbătă, programul agenților economici, precum magazine sau restaurante nu mai este restricționat! Spectatorii vor avea acces la competițiile sportive, pe stadioane de exemplu, în limita a 25% a capacității.
„Eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimină orice restricţii asupra agenţilor comerciali. Magazinele vor reveni la programul normal. Tot din acest week-end, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% dintre locuri ocupate”, a mai spus Klaus Iohannis.