Actualitate

Încă o despărțire în showbizz. Doinița Oancea și iubitul și-au spus adio

Frumoasa actriță Doinița Oancea e singură. După cinci ani, aceasta s-a despărțit de iubitul său, când toată lumea spera la o căsătorie.

Advertisment

Doinița Oancea și bărbatul care i-a fost alături în ultimii ani și-au spus adio. Ce s-a întâmplat cu cei doi? Ce motiv au avut?

Încă o despărțire în showbizz. Doinița Oancea și iubitul și-au spus adio

Ce lipsea în relația Doiniței Oancea și a iubitului său, Adrian Călin? Nimeni nu știe adevărul despre cei doi, însă actrița a făcut primele declarații despre despărțire. ”Drumurile noastre s-au separat după cinci ani jumătate. Este nevoie de curaj să ieși dintr-o relație funcțională. Atunci când simți că mai vrei ceva, iar acel ceva nu se întâmplă trebuie să ai niște discuții serioase cu omul de lângă tine.

Advertisment

Știu foarte puține persoane despre despărțire. Am lăsat lucrurile să se așeze în capul nostru, să fim siguri că așa este bine. El este un om extraordinar, la care țin foarte mult. În cinci ani jumătate nu ne-am certat, nu ne-am păruit, nu ne-am înșelat. Este exclusă infidelitatea. Cred că la un moment dat evoluam diferit și eu sunt o fire mai deschisă și el puțin mai închis, este introvertit.

Advertisment

Îl vedeam și nu-l mai vedeam și atunci am zis, ce mă așteaptă? Nu știu, mi-a fost frică, recunosc. Țin la el foarte mult. Cred într-o prietenie după o relație, dar nu în momentul imediat următor, pentru că lucrurile sunt destul de proaspete pentru amândoi”, a declarat actrița.

Actrița a fost cerută în căsătorie la Roma

Culmea este că, în urmă cu ceva timp, frumoasa actriță a fost cerută în căsătorie la Roma. „S-a întamplat la Roma, de ziua mea. Nu mă aşteptam să se întâmple atunci. Nu îmi venea să cred. O să ne şi căsătorim la un moment dat. Ne cunoaştem de foarte mulţi ani şi suntem împreună de cinci ani. După vreo doi ani am început să cred că el este ok şi că putem avea o relaţie. Este o viaţă normală de cuplu. Locuim împreună, ne este bine. El este pictor, dar mai face şi altele pe lângă. Mă văd la nunta mea purtând o rochie făcută de mine. Dar nu o să am o singură rochie, pentru că îmi plac prea multe. Chiar m-am gândit că o să port și pantaloni”, a mai spus artista.

Advertisment
Advertisment