Actualitate

Încă două spitale din România s-au închis

Pandemia noului virus gripal reprezintă o provocare cu totul aparte pentru spitalele din România. Atacul dur al virusului Covid-19 le determină pe unele dintre acestea să își închidă porțile.

Numărul de victime la nivel global pe care coronavirus îl face crește de la o oră la alta. Nici România nu a scăpat de această tragedie adusă o dată cu noua epidemie. Zona cea mai afectată din țara noastră este reprezentată de județul Suceava.

După ultimul anunț făcut de Grupul de Comunicare Strategică, în județul Suceava au fost confirmate 967 de cazuri de infectări cu Covid-19. Din totalul acestui număr, aproximativ jumătate sunt cadre medicale.

Alte două spitale își închid porțile

Pe spitalul din Câmpulung Moldovenesc s-a așternut haosul, nescăpând de oroarea noului virus. Astfel, a fost declarat faptul că s-au descoperit infectați cu coronavirus 74 de angajați ai spitalului și 7 pacienți.

În urma acestei descoperiri s-a decis ca astăzi, 4 aprilie, Spitalului Municipal Câmpulung să fie închis. Numărul de angajați afectați era mult prea mare pentru ca activitatea să poată fi continuată. Aceștia au fost trimiși acasă, pentru a rămâne în carantină timp de 2 săptămâni.

Pacienții declarați pozitiv au fost trimiși la Spitalul de Urgențe Suceava, unde vor urma să rămână sub supraveghere. Decizia închiderii spitalului a venit în urma faptului că angajații făceau parte din secții diferite, astfel nu s-a putut închide doar un anumit sector.

Un alt spital nevoit să ia măsuri a fost cel din Fălticeni. Și aici numărul cadrelor medicale infectate este unul semnificativ, anume 44. Acestea au fost confirmate în urma rezultatelor venite vineri, 3 aprilie. Spitalul Municipal Fălticeni și-a închis doar clădirea principală, unde erau secțiile de chirurgie, medicină internă, radiografie, CPU și ATI.

Consecințele închiderii acestor spitale

Mulți pacienți încă erau internați în cele două spitale și nu puteau să rămână fără tratamente. Așadar, cât timp spitalul de la Câmpulung va fi închis 14 zile pentru dezinfectare și curățare, toți pacienții vor fi trimiși la spitalele din zonă, precum: Vatra Dornei, Rădăuți și Gura Humorului.

Spitalul Municipal din Fălticeni a reușit, totuși, să salveze unele secții și, astfel, acestea nu urmează să fie închise. Printre secțiile care își continuă activitatea sunt: ginecologie, pneumologie, boli infecțioase, pediatrie și TB.

Tags

Close