FOTO / George Tănase, ipostaze unice pe scena ”iUmor”. A imitat-o pe Irina Fodor
George Tănase va apărea în ipostaze unice pe scena iUmor în cadrul celui mai nou episod de audiții, difuzat săptămâna aceasta duminică, 2 aprilie.
După ce s-a lăsat pe mâinile make-up artiștilor și a trecut pe la stiliști, actorul „a devenit“ Irina Fodor și i-a luat la roast pe jurați, prezentatori, dar și pe magicianul Robert Tudor. Momentul integral, reacțiile pe care le-au avut toți cei care au fost roast-uiți, dar și cine vor fi concurenții care vor intra la vot, telespectatorii pot afla duminică seara, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Obișnuit cu scena iUmor, pe care a urcat de nenumărate ori, George Tănase a acceptat provocarea de a crea momente unice în sezonul 14. Comediantul a impersonat-o pe Irina Fodor și i-a luat la roast pe Cătălin Bordea, Nelu Cortea, Delia, Cheloo, însă, și pe prezentatori, dar și pe magicianul Robert Tudor.
„Bordea, încă să nu-ți tatuezi sigla iUmor, că nu se știe ce se întâmplă până la finalul zilei! Mane Voicu e liber de contract și… Dragilor, voi v-ați descurcat foarte bine la America Express! Ați fost spontani, ați fost amuzanți… ce s-a întâmplat între timp?!?“, a spus George Tănase, adăugând câteva posibile răspunsuri care au stârnit hohote de râs.
Ulterior, actorul de 29 de ani și-a îndreptat atenția spre Delia și Cheloo, care n-au scăpat de o adevărată tiradă de replici acide. Întregul moment va putea fi urmărit duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1.
„Am râs cu lacrimi“, a exclamat Șerban Copoț, după ce au fost dezvăluite materialele înregistrate, iar Delia a spus: „Incredibil! Felicitări! Băiatule, ești un talent!“. În timp ce Nelu Cortea a adăugat: „E adorabil, e adorabil! Mie mi-au plăcut sketch-urile și cum ne-a imitat pe noi“, Cheloo a declarat: „Băiatul ăsta este un real talent! E actor, e stand-up-er, e ce vreți voi! Este unul dintre numele care a apărut la iUmor, s-a dezvoltat și a devenit cu adevărat important, pentru mine, cel puțin! Consider că George Tănase face umor“.
George Tănase le-a dat o probă importantă celor patru jurați iUmor înainte să își încheie momentul senzațional. În ce a constat jocul, cine l-a câștigat, despre ce a vorbit Doina Teodoru în timp ce a impersonat-o pe Dana Budeanu în cadrul rubricii „Dacă aș fi președinte“, telespectatorii pot afla duminică, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.