Gabriel Dorobanțu a trecut prin probleme grave. A crezut că nu mai poate cânta
Gabriel Dorobanțu a trecut prin probleme grave. A crezut că nu mai poate cânta
A fost într-o situație delicată anul trecut când a fost extrem de bolnav. În plus, acesta și-a pierdut și mama și a trecut cu mare greutate peste această dramă. În sfârșit, acum planetele s-au aliniat.
Într-un interviu pentru impact.ro, cântărețul recunoaște că a trecut prin clipe grele, însă și-a revenit. „După internarea de anul trecut, după suferința din spital și moartea mamei, m-am recuperat, mi-am limpezit mintea, sunt pregătit pentru scenă, pentru contactul cu lumea și pentru un dialog onest în ceea ce privește viața și activitatea mea. Deci trebuie să știi să treci peste greutăți, așa cum trecem cu toții. Nu știu cât mă pricep și cât de deștept sunt în privința asa, dar trebuie să ai o anumită putere, tărie și un echilibru ca să înțelegi că asta-i viața”, a spus el.
E bun aerul pe care-l respir la Cornu
Gabriel Dorobanțu spune că acum e în regulă, pentru că s-a odihnit extrem de mult și a avut mare grijă și la alimentație. „Din fericire, am făcut controlul de rigoare, o tomografie a plămânilor, s-a constatat că sunt bine, doctorița m-a felicitat, a spus că m-am recuperat repede și că un motiv e și aerul bun pe care-l respir la Cornu. M-a bucurat și pe mine chestia asta. (…) Nu am decât 72 de kilograme, dar sunt o fire rezistentă și nu m-am plâns niciodată. Sigur că e greu să fii bolnav și mai ales atunci când ești persoană publică, lucrul ăsta îți dă bătăi de cap. Pentru că nu suntem obișnuiți să mergem la doctor, să ne consulte sau să ne prescrie tratament, pentru că ne e teamă mereu că se află acest lucru”, a mai spus faimosul cântăreț.