Ducu Bertzi are mari probleme de sănătate. A fost operat de urgență
Îndrăgitul solist Ducu Bertzi a fost operat de urgență. Cu puțin timp a ieșit din spital, dar îi va trebui o lungă și grea recuperare.
Ducu Bertzi nu se află într-o situație prea bună. Acesta a fost operat de urgență și are nevoie de o recuperare lungă.
Ducu Bertzi are mari probleme de sănătate. A fost operat de urgență
S-a trezit cu pietre la vezica biliară și zilele trecute a trebuit să se interneze în spital. Artistul a fost operat de urgență. Chiar dacă avea câteva concerte pentru perioada următoare, acesta a fost obligat să le anuleze. „Am ajuns acasă, acum sunt după operație (colecist-n.r.). Urmează două săptămâni de recuperare și, dacă lucrurile merg spre bine, din nou la treabă!”, a declarat Ducu Bertzi pentru money.ro.
Cine este Ducu Bertzi
Cântărețul a studiat vioara timp de opt ani la o școală de muzică din Sighet, spune fanatik.ro. Mai târziu, acesta a înființat grupul Mi bemol rock, o formație cu care a cântat mult timp la diverse evenimente ale liceului. S-a îndrăgostit apoi de chitara acustică și așa a ajuns să fie cunoscut publicului pentru cele mai incredibile melodii ale sale.
Am produs suferință multor femei
Cu ceva timp în urmă acesta a recunoscut că a provocat multă suferință femeilor, însă compensează prin cântec. „Primele iubiri au fost in perioada adolescentei, la Sighet. Eu tot timpul fac comparatii si ii spun fiului meu ca in perioada aceea era mult mai greu, cand iubeai, sa-i transmiti unei fete c-o iubesti si sa te intilnesti cu cineva, decit in ziua de astazi, cand ii dai un SMS, ii scrii un mail. Atunci, ca sa te apuci sa-i scrii un biletel si sa i-l strecori era o intreaga strategie. Nu trebuia sa te vada tot cartierul, trebuia sa gasesti momentul oportun.
Era o perioada frumoasa, stabileai sa te intilnesti cu ea, dar nu stiai daca o lasa parintii, nu iesea tineretul cum iese acum, toata lumea-i pe strada de dimineata pina seara. Si-atunci, dadeai ture pe strada sa vezi: iese, nu iese? Nu aveai telefoane mobile. Multi nu aveau telefon nici acasa. Abia prin clasa a-VIII-a ne-au tras firele si a fost sarbatoare. Erau alte modalitati de a comunica, dar a fost o perioada foarte frumoasa”, a declarat acesta pentru revistatango.ro.