Actualitateinfo

Dramă în familia lui Traian Băsescu. Ce nenorocire s-a întâmplat

Momente cumplite în familia lui Traian Băsescu. Ce s-a întâmplat cu cei iubiți fostului președinte al României.

Șoc și groază în familia lui Traian Băsescu. Ce i s-a întâmplat Ioanei Băsescu.

Dramă în familia lui Traian Băsescu. Ce nenorocire s-a întâmplat

Ioana Băsescu trece prin clipe grele. Copilul său nu se mai oprește din plâng și fiica lui Traian Băsescu nu mai știe cum să-l potolească. Ce s-a întâmplat? A dispărut motanul. ”Nu s-a mai întors motanul copilului acasă.

Era o pisică foarte, foarte blândă, iar pe aici, pe la noi, prin zona Izvorani, trece foarte multă lume, mai ales în perioada weekend-ului. De o săptămână îl căutăm disperați, chiar avem nevoie de ajutor. Sperăm că l-a luat cineva, probabil nu știa că este al altcuiva, dar sperăm din tot sufletul să îl aducă înapoi. Noi, deja, am

anunțat toți vecinii din zonă, toți paznicii, dar bănuim că l-a luat careva care pleca spre București. Dar copilul plânge după el, motanul era parte din familie deja, de aceea sperăm să ne ajute cineva… Pentru că nu ar fi dispărut din senin”, a spus Ioana, afectată grav de cele întâmplate.

Ce rugăminte are Ioana Băsescu

Fiica cea mare a lui Traian Băsescu, Ioana s-a căsătorit cu Radu Pricop în vara lui 2014. În noiembrie același an a devenit mama unui băiețel pe care-l iubește din tot sufletul. Acum, aceasta speră ca pisica să se întoarcă cât mai repede acasă, pentru că altfel copilul nu se poate liniști. ”Tot ce sper acum este să îl revedem pe motan acasă, știu că toți am fi fericiți până peste poate, iar Radu s-ar mai liniști și el, pentru că erau foarte apropiați”, a mărturisit aceasta. Prima căsătorie a Ioanei a fost cu solistul trupei Proconsul, Bodo. Cei doi au spus da în fața ofițerului Stării Civile în anul 2003, iar după trei ani au divorțat. Ulterior, aceasta a avut o relație lungă cu Giovanni Francesco.

 

Tags