Actualitate

Doi polițiști de frontieră au luat mită de la oameni veniți din zona roșie

Doi polițiști de frontieră au fost reținuți după ce au luat șpagă de la 7 cetățeni români, pentru a trece cu vederea faptul că veneau din zona roșie.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Doi polițiști de frontieră de la Borș (Bihor) sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu, fals și zădărnicirea combaterii bolilor. Aceștia ar fi consemnat în fals că 7 cetățeni români întorși din Germania ar fi șoferi de camioane de marfă. Astfel, ei nu au fost nevoiți să intre în carantină, cu toate că se întorceau din zona roșie.

Polițiștii au fost reținuți după ce au luat mită

Agenții de poliție de frontieră au consemnat în fals faptul că cetățenii respectivi ar fi conducători de autovehicule de transport de marfă. În acest context, românilor întorși din zona roșie li se permite să evite măsura carantinei instituționalizate de 14 zile.

Advertisment

Anunțul a fost făcut de Direcția Generală Anticorupție. Sursa citată informează că unul dintre polițiști ar fi cerut și ar fi primit suma de 200 de euro, de la 4 persoane. Astfel, au loc cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor.

Advertisment

Cel de-al doilea agent a dispus de aceeași măsură față de alți 3 cetățeni. Unul dintre aceștia nici măcar nu deține permis de conducere. Chiar și așa, fost menționat că e conducător de autovehicule cu transport de marfă cu capacitate mai mare de 2,4 tone.

Polițistul e cercetat acum pentru abuz în serviciu, fals informatic, fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor. Persoanele care au oferit șpagă au fost plasate în carantină instituționalizată. Acestea vor fi cercetate pentru infracțiunea de dare de mită.

Foarte mulți oameni încalcă restricțiile menite să încetinească răspândirea coronavirusului

Infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, prevăzută și pedepsită de art 352 alin 1 Cod Penal a dus la 497 de dosare penale, până acum. Forțele de ordine au identificat, în ultimele 24 de ore, 4 318 de cetățeni care au încălcat restricțiile de circulație.

Persoanele în cauză au primit amenzi contravenționale, a căror valoare ajunge la 8 005 343 de lei. Până miercuri, 29 aprilie, în România au fost înregistrare 11 978 de persoane depistate cu Covid-19. Dintre acestea, 3 569 au fost vindecate și externate. Totodată, 675 de oameni au murit până acum, ca urmare a infecției cu coronavirus.

De la ultimele informații prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, au fost confirmate 362 de cazuri noi de coronavirus. La Secția de Terapie Intensiva, se află în în prezent 247 de persoane internate.

Advertisment
Advertisment