ActualitateStiri

Doi inspectori de la ANAF, acuzați că luau zeci de mii de euro mită de la firmele controlate

Advertisment

Doi inspectori de la ANAF sunt acuzați că au luat zeci de mii de euro mită de la firmele controlate.

 

Advertisment

Doi inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București din ANAF au fost plasați sunt control judiciar de către procurori, care îi acuză că au primit mită zeci de mii de euro de la administratorii unor firme care fraudau bugetul de stat, a anunțat vineri DNA, transmite Hotnews.

Advertisment

Unul dintre inspectori este acuzat și că ar fi cerut și primit 10.000 de euro de la o persoană pentru a-i obține o diplomă falsă de bacalaureat, în condițiile în care aceasta nu a susținut niciodată examenul.

Procurorii DNA au anunțat oficial că au început urmărirea penală și au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile doi inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București din ANAF – Dragoș Andrei Oltean și Răzvan Conta -, pentru infracțiunile de luare de mită în formă continuată, fals intelectual, complicitate la evaziune fiscală și omisiunea sesizării. Primul dintre ei este cercetat și pentru trafic de influență și dare de mită.

De asemenea, au fost plasați sub control judiciar și un administrator de firmă pentru dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală (două fapte), și o altă persoană acuzată de cumpărare de influență.

Conform procurorilor, cei doi inspectori sunt acuzați că luau mită pentru a închide favorabil unele controale, deși rezultatele arătau că fraudau bugetul de stat. Astfel, în schimbul mitei sumele constatate ca prejudiciu produs de aceste firme bugetului de stat erau „șterse”.

Unul dintre inspectori este acuzat că ar fi cerut și primit 10.000 de euro de la o persoană pentru a-i obține o diplomă flasă de bacalaureat, în condițiile în care aceasta nu a susținut niciodată examenul.

În acest dosar sunt urmărite penal și alte persoane, iar joi au fost făcute 31 de percheziții la sediile unor instituții publice, domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

 

Advertisment
Advertisment