Cum răspunde Tzancă Uraganu acuzațiilor făcute de soția din acte. Ce zice despre episodul în care ar fi înjunghiat
Cum răspunde Tzancă Uraganu acuzațiilor făcute de soția din acte. Ce zice despre episodul în care ar fi înjunghiat
Mădălina Miu, actuala soție a lui Tzancă Uraganu, îl acuză pe bărbat că a înjunghiat-o. Artistul a vorbit la Acces Direct despre acest episod.
”Am aflat că mai avea o oarecare legătură, că voia să obțină custodia. Gen că o păcălește. De când ne-am mutat la Ploiești, a profitat de acest lucru și a început să mă agreseze, să mă controleze.
Într-o zi, din senin pentru că băiețelul plângea, s-a enervat și ne-am certat, a luat cuțitul de bucătărie și m-a înjunghiat în picior. Aveam copilul în brațe, încercam să-l împing cu o mână. Cei de la Ambulanță au chemat Poliția. Atunci a fost prima dată când am vrut să terminăm. Mă mai agresase, dar nu atât de rău”, a acuzat Mădălina Miu.
Cum se apără Tzancă Uraganu
Tzancă Uraganu și-a spus părerea, la Acces Direct, despre acuzațiile pe care Mădălina Miu i le aduce.
”Eu nu prea mint și jur că este exact cum spun eu. Nu mai țin minte motivul, ea era foarte agresivă. Prima care a ridicat cuțitul a fost ea. Nu mai țin dacă a fost și copilul. I-am sucit mâna și s-a înțepat. Venise cu acel obiect, i-am sucit mâna, nu știam ce se pune în ea să facă ceva.
M-am simțit în pericol, se transformase, vorbea foarte urât, luase acel obiect în mână. Am declarat asta la Poliție, sunt declarațiile și acum. Și-a pus ea ordin de protecție. Nu am obligat-o să-și retragă plângerea. Ulterior, ne-am împăcat, s-a dus și și-a retras. Să nu mai dramatizeze, a fost doar înțepată”, a zis Tzancă Uraganu.
Tzancă Uraganu a mai spus că ”Mădălina Miu este o criminală. Am dovezi de la tatăl fetiței, care mi-a trimis mesajele. Mi-a spus prea multă lume și nu am luat în considerare aceste vorbe. Eu spun ce am auzit.”
De ce s-au despărțit Tzanca Uraganu și Mădălina Miu
Tzancă Uraganu a declarat că regretă faptul că s-a cununat civil cu Mădălina Miu. Conform lui, nunta a fost, de fapt, o modalitate de a o răni pe mama fetiței lui, Lambada.
”Nu pot să zic că este soția mea sau să consider asta. Legal, putem considera așa. Pe 12 august, a pus ea actele de divorț ca să mă sperie. Nu s-a prezentat. Am sunat-o de multe ori, mi-a răspuns după data asta cu divorțul. Eu nu aș fi vrut să mai am vreo treabă cu ea în viața mea. (…)