Actualitate

Cum a reușit să slăbească Paula Chirilă 15 kg

Când a văzut că are câteva kilograme în plus, cunoscuta actriță Paula Chirilă a hotărât că e momentul să facă ceva pentru ea și a ales să se apuce de o dietă. Cum a reușit să slăbească Paula Chiril.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Cu ceva timp în urmă, frumoasa Paula Chirilă s-a trezit cu colăcei pe burtică. Cum a reușit să slăbească artista nu mai puțin de 15 kilograme.

Cum a reușit să slăbească Paula Chirilă 15 kg

După ce a trecut pe la nutriționist, îndrăgita Paula Chirilă s-a apucat de treabă. Iar regimul acesteia constă în carne (peşte, vită, porc) şi salată, dimineaţa un shake de fructe cu puţină spirulină şi chlorella. Dar și o gustarică, un măr, un biscuit, după cum a declarat actrița. Aceasta a susținut că a dat atunci jos din talie nouă centimetri. Vedeta recomandă tuturor doamnelor să nu mai consume nici un aliment în timpul nopții și niciodată să nu sară peste micul dejun. De asemenea, zahărul trebuie scos definitiv din alimentație, iar hidratarea trebuie să ajungă sau chiar să depășească doi litri de lichid pe zi. Pentru că, spune Paula Chirilă, orice ar spune oricine, apa chiar face minuni.

Advertisment

La începuturile carierei a suferit de foame

Cu ceva timp în urmă vedeta a povestit dramele prin care a trecut la începuturile carierei, când a suferit mult de foame. „Ca actriță am făcut, la început, foamea. Nu aveam bani de mâncare. Aveam un parbriz de slănină, că așa-i ziceam, parbriz, în frigider, din care am mâncat, alături de colega mea, două săptămâni. Slănină, muștar, usturoi. Nici pâine nu aveam, de unde bani…”, a declarat actrița. În 2017, vedeta a trecut printr-un moment dramatic, când a divorțat de soțul său, după 12 ani de mariaj. „Am divorţat. De acum înainte Dumnezeu cu mila să vedem ce ne pregăteşte. Drumurile noastre s-au despărţit. Încerc să fac faţă situaţiei şi să reduc daunele. Nu am fost singura care a luptat! Chiar în ultimii ani el făcea naveta! A făcut toate eforturile. Amândoi am încercat să ne tţinem pe linia de plutire. Pana la urma am ajuns la concluzia ca e mai bine asa. Sa speram că vom fi fericiţi în altă parte. Au fost totuşi 12 ani de viata foarte frumoşi şi am fost fericiţi după care nu am mai fost”, a spus blonda.

Advertisment

 

 

Advertisment
Advertisment