Covid-19 revine agresiv în Europa
Numeroase focare de infecţie au reapărut în mai multe ţări europene.
Covid-19 revine agresiv în Europa după ce la OMS au fost raportate numeroase noi cazuri în mai multe ţări europene. Ţările care au raportat un număr mare de cazuri în ultimele 72 de ore sunt Spania, Italia şi Germania.
Spania și Italia care au avut mult de suferit de pe urma pandemiei, înregistrează noi creșteri ale cazurilor de coronavirus.
Spania a raportat, ieri, 3715 noi contaminări cu Covid-19. Acesta fiind cel mai mare număr de când țara a ieșit din carantina strictă la sfârșitul lunii iunie.
Covid-19 revine agresiv si sigur
Italia, la rândul său, afectată serios de virus, a raportat un număr 642 de noi cazuri, cel mai crescut număr de cazuri noi de la sfârșitul lunii mai.
Chiar şi Germania a raportat la OMS o creştere semnificativă. Ieri înregistrându-se 1707 noi cazuri de infectări confirmate, această cifră fiind cea mai mare din aprilie şi până acum.
Pe lângă măsurile introduse deja privind obligativitatea purtării măştii şi respectarea distanţării sociale, numeroase alte ţări europene noi restricţii privind călătoriile.
Grecia a impus noi restricţii pe insula Mykonos şi în regiunea Halkidiki din cauza creşterii numărului de infectări cu Covid-19. Autorităţile de la Atena au decis interzicerea totală a petrecerilor şi spectacolelor. Purtarea măştii fiind obligatorie atât în spaţiile deschise cât şi în cele închise. Evenimentele publice sau privat pot avea loc cu participarea a maximum 9 participanţi. Aceste măsuri se vor aplica timp de 10 zile începând cu data de 21 august.
Bilanţul cazurilor, la nivel global a depăşit săptămâna trecută cifra de 22 milioane de infectări.
De la declanşarea pandemiei, România a atins ieri pragul de 73617 cazuri de infectări, şi un număr de 3106 persoane decedate din cauză coronavirusului. La secţiile ATI ale spitalelor au fost înregistraţi până în acest moment 480 de internări.
Cel mai mare număr fiind raportat la Iaşi în ţara noastră. Unde au fost confirmate 70 de noi cazuri doar ieri, dublu faţă de zilele trecute. Conform prefectului de Iaşi, Marian Grigoraş: „trăim efectele concediilor”.