Companiile farmaceutice lucrează la un tratament pentru COVID-19
Șase companii mari ale industriei farmaceutice încearcă să dezvolte împreună un tratament pentru COVID-19 pe bază de plasmă.
Companiile farmaceutice care se implică în acest proiect sunt Takeda, CLS Behring, Biotest, BPL, LFB şi Octapharma. Tratamentul derivat din plasmă nu va fi sub brand-ul niciuneia din aceste companii și va veni în ajutorul pacienților cu simptome grave ale bolii.
Medicamentul dezvoltat de aceste companii se bazează pe utilizarea imunoglobinei hiperimună policlonală anti-SARS-CoV-2. Totodată, acesta va fi capabil să trateze complicațiile grave apărute ca urmare a infectării cu noul coronavirus.
Cum va fi produs acest tratament pentru COVID-19
Producerea acestui tratament va avea nevoie de donații importante de plasmă de la persoane care s-au vindecat de COVID-19. De asemenea, sângele acestor persoane trebuie să aibă în componență anticorpii care pot lupta cu virusul. Plasma va fi apoi trimisă către centrele de procesare special create. Acolo, virusul va fi inactivat în 3 etape și sângele va fi purificat.
Manager-ul Takeda România, Dominika Kovacs, a subliniat importanța plasmei și a centrelor de colectare naționale pentru continuarea producerii tratamentelor. Compania pe care o reprezintă are o experiență de 50 de ani de cercetare în tratamentele pe bază de plasmă. Astfel, este încrezătoare că vor putea veni cu o soluție inovatoare cât mai curând.
Cercetătorii tuturor celor 6 companii vor colabora pentru adunarea plasmei, studiile clinice, dar și pentru producerea tratamentului. Orice altă firmă sau instituție care dorește să se alăture proiectului poate solicita acest lucru.
Reprezentantul companiei CLS Behring a spus că este important ca liderii de pe piață să fie cei care conduc în această perioadă dificilă. De asemenea, el a evidențiat faptul că toate eforturile lor se îndreaptă spre identificarea rapidă a unui tratament eficient. A anunțat că vor exista colaborări și cu guvernele sau instituțiile academice în ceea ce privește testarea clinică.
România va trata și ea pacienții cu ajutorul medicamentelor pe bază de plasmă
Acest tip de tratament a fost dovedit ca fiind foarte eficient pentru tratarea cazurilor grave de bolnavi de COVID-19. Din acest motiv, România ar putea adopta și ea curând o schemă de tratament derivat din plasmă pentru vindecarea pacienților aflați în stare gravă.
Se pare că reprezentanți ai Ministerului Sănătății au purtat deja discuții în acest sens cu industria farmaceutică. În România există 3 echipamente de plasmafereză, unul chiar la Centrul de Transfuzii Sanguine din Bucureşti.
Plasma nu poate fi recoltată decât în centre de acest fel. Totuși, nu există încă protocoale pentru aceste tipuri de proceduri. Această problemă ar urma să fie rezolvată în zilele următoare printr-un ordin de ministru.