Codin Maticiuc a transformat un livrator în „înger”! Ce s-a întâmplat cu bărbatul, după ce a donat 152 de lei?
Să faci bine e foarte ieftin, iar un livrator care a donat 152 de lei întărește spusele! Codin Maticiuc, impresionat de gest, a continuat seria binelui. Iată ce s-a întâmplat apoi.
Binele se face în liniște, aceasta este lecția zilei. Un livrator, întâlnindu-se cu Codin Maticiuc, a donat 152 de lei pentru cauzele pe care le susține afaceristul. Ulterior, bărbatul a ajuns „înger” în mediul online, acolo unde binele făcut i-a fost returnat înzecit, de mari companii românești.
Livrator la Tazz, un bărbat în vârstă de peste 50 de ani, a dat dovadă de o generozitate fără margini. A cucerit o țară întreagă cu doar 152 de lei. Acesta a donat banii către fundația Metropolis, în condițiile în care este tatăl a cinci copii și fiecare bănuț strâns face diferența pentru familia lor. Ulterior, după gestul făcut de livrator, mai multe brand-uri au transmis că vor să îi răsplătească bunătatea.
Codin Maticiuc, povestea livratorului devenit „înger” cu 152 de lei
“152 de lei.
Sunt zile și întâmplări în viața mea care trebuie povestite. Așa este și cea de ieri. Pe scurt: eram în Kaufland pe Barbu Văcărescu, aveam o acțiune de făcut cu ei. (…) Mă aflam printre rafturi (…) când s-a apropiat de mine un domn.
– Vino puțin! m-a strigat el.
M-am dus. Din cauza măștii, nu-ți mai dai seama foarte bine de trăsăturile sau vârsta unui om dar eu zic ca nu era foarte tânăr (niște par grizonant se zarea de sub șapca întoarsă șmecherește). Îmbrăcat sport, mai înalt decât mine (acum că am scris îmi dau seama că ăsta e un detaliu valabil pentru toată planeta), mi-a strâns mâna și mi-a șoptit.
– Băi, am cinci copii acasă dar tare sunt mândru de ce faci. Ia aici…
Omul a băgat mâna în buzunar și a scos un mic teanc de bancnote (părea a fi tot ce are la el) și mi le-a pus în mână. Am simțit că intru în pământ de rușine. L-am rugat să nu facă asta, să îi pună în contul fundației, am strigat la Ioana să vină să îi ia datele pentru contract și chitanță.
– Lasă, lasă, știi tu ce sa faci cu ei.
Domnule de la Tazz,
Sunteți motivul pentru care fac ce fac și vă promit că-mi voi aminti de dumneavoastră când o să-mi fie greu și o să vreau să renunț. O sa fiți alături de doamna cu balonul din Brașov și domnișoara cu biscuitele de Starbucks din Vitan, îngerii cauzelor pe care le reprezint. Pentru dumneavoastră, renovez nefrologia pediatrică anul acesta. Nimeni nu mă poate opri dacă vă am alături. Jignirile unora vor fi doar glume pentru mine de astăzi, acuzele altora mă vor lăsa rece.
Vă mulțumesc, domnule de la Tazz, astăzi nu ați donat 152 de lei, astăzi mi-ați pus mie benzină să mă țină tot anul încât să renovez de un milion”, se arată în textul publicat de Codin Maticiuc.