Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în 22 de județe și cod galben pentru 12 județe
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru 22 de județe și cod galben pentru 12 județe.
Astfel, miercuri, de la ora 14:00, până la ora 23,00, în zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei şi în nord-vestul Moldovei vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat peste 50-70 l/mp.
Potrivit Agerpres, sunt vizate de avertizarea cod portocaliu, integral, judeţele Suceava, Bistriţa Năsăud, Harghita, Mureş, Cluj, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara şi, parţial, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.
Totodată, de miercuri, ora 12:00, până joi, ora 2:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 -25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.
Se vor afla sub cod galben judeţele Botoşani, Iaşi, Olt, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, integral, şi parţial Neamţ, Bacău şi Argeş.