Actualitate

CFR Călători impune reguli stricte din cauza infecției cu coronavirus

Autoritățile CFR au decis că regulă un loc liber și unul ocupat este cea mai potrivită pentru această situație delicată în care se află România.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Măsurile luate de CFR sunt cele mai bune pentru această situație de criză. Călătorii vor trebui să respecte cu precizie aceste reguli.

De curând s-au făcut anumite schimbări în ceea ce privește modalitatea de rezervare a locurilor în trenuri. Regula „un loc liber, un loc ocupat”, reprezintă soluția cea mai eficientă pentru protecția călătorilor. Dat fiind faptul că țara se află într-o stare de urgență se impun noi reguli, care ar putea fi salvatoare.

Advertisment

CFR atrage atenția călătorilor cu noi reguli stricte

CFR anunță că va fi suplimentat numărul de vagoane, pentru ca fiecare călător să aibă un loc corespunzător. S-a luat decizia ca între călători să rămână întotdeauna un loc liber astfel încât să se mențină o anumită distanță între oamenii aflați în același vagon.

Advertisment

Regula se aplică și pentru vagoanele de dormit sau cușetă. Toți pasagerii sunt obligați să respecte reglementările legale. Pentru ca rezultatul să fie cel dorit personalul de tren are obligația să îndrume călătorii care stau pe locuri alăturate să respecte distanța minimă recomandată unii către alții.

S-a adăugat încă 25 de vagoane pentru trenurile care sunt de obicei mai aglomerate, fiind folosite că mijloc de transport pentru a ajunge a muncă. Începând de mâine această regulă intră în vigoare.

Toți pasagerii CFR sunt rugați să respecte regulile de igienă impuse de către Ministerul Sănătăţii pentru a limita cât de mult posibil răspândirea infecției cu noul coronavirus. În acest fel, efectele produse vor fi mult mai restrânse la noi în țară.

Pentru protecția tuturor călătorilor este necesar să va comportați cu calm și să dați dovadă de solidaritate. Regulile impuse trebuie respectate nu încălcate, dacă vrem să depășim împreună această situație.

CFR susține că este momentul să fim cu toții responsabili și înțelegători. Oamenii sunt rugați să evite deplasarea în oraș dacă au simptome de coronavirus pentru a nu-l răspândi în comunitate. Dacă va simțiți rău și aveți febra stați în casă și sunați la spital.

Mai multe trenuri din România nu mai circulă pentru o lună

O parte din trenuri au fost suspendate și nu mai fac legătura cu Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. Măsurile luate reprezintă o consecință venită datorită stării de urgență. Pentru o perioada de cel puțin 30 de zile, trenurile sunt blocate.

Toate aceste noi reguli sunt menite să lupte împotriva epidemiei de coronavirus. Măsura de suspendare se aplică și unui număr mare de trenuri internaționale. Toată Uniunea Europeană impune aceste restricții pe anumite rute pentru cel puțin o luna.

Că urmare a deciziilor luate de Spania, Germania, Olanda, Danemarca și Belgia traficul intern a scăzut considerabil.

Advertisment
Advertisment