Ce s-a întâmplat în viața Mariei Constantin după operație. Cântăreața a recunoscut, fără rușine
Ce s-a întâmplat în viața Mariei Constantin după operație. Cântăreața a recunoscut, fără rușine
Frumoasa Maria Constantin a decis să profite de lipsa spectacolelor și să se pregătească pentru revenirea la normal cu un retuș la aspectul său fizic. Solista de muzică populară a optat pentru o operație estetică care să îi corecteze modul în care arată bustul, fiind complexată de ani buni din acest motiv. Deși își dorea doar o ridicare a sâ.n.ilor, medicul a sfătuit-o să apeleze la implanturi, iar decizia a fost acceptată imediat de fosta soție a lui Marcel Toader. În ciuda faptului că se bucură de noua sa imagine, Maria Constantin recunoaște că i-a fost afectată viața in.t.imă după operație.
Interpreta de muzică populară este o femeie frumoasă, însă la fel ca orice doamnă sau domnișoară, vedeta are unele nemulțumiri atunci când se privește în oglindă. Printre complexele sale se număra și aspectul bustului său, modificat în special după ce artista a adus pe lume, în urmă cu 12 ani, un băiețel. Pentru că are o viață în lumina reflectoarelor, artista trebuie să aibă grijă cum se prezintă în fața publicului său și astfel a decis să calce pragul medicului estetician pentru mici retușuri la nivelul bustului. Intervenția nu a fost însă lipsită de neplăceri, inclusiv viața intimă a vedetei fiind afectată după operație.
Vedeta a recunoscut că se confrunta de o lungă perioadă de timp cu un complex în acest sens, fiind nemulțumită că nu poate purta rochii fără sutien. Astfel, Maria Constantin a hotărât să își ia inima în dinți și să se programeze la medicul estetician pentru o ridicare a bustului. Spre surprinderea ei, artista a fost îndrumată către o operație de implant mamar de către specialist, însă a acceptat imediat propunerea din dorința de a admira rezultatul dorit în oglindă.
Eu voiam doar o ridicare, dar medicul mi-a zis că nu se poate doar atât. Am zis bine, hai să merg pe mâna ta. Dacă medicul nu îmi era prieten, nu cred că aveam încredere. Aveam un complex de acum 11 ani, nu puteam purta rochii fără sutien, se vedea inestetic. Am ales să fac [operația] în perioada asta pentru că, dacă tot nu sunt spectacole, am avut timp să mă recuperez, a declarat Maria Constantin la o emisiune TV.
Operația nu a fost însă una lipsită de neplăceri. Deși s-a recuperat ușor, blondina a trecut prin câteva zile de durere, specifice acestei intervenții, însă a încercat să respecte toate indicațiile și restricțiile impuse de medic. Astfel, exercițiile fizice au fost excluse din ritualul Mariei Constantin pentru o vreme, la fel ca și fumatul. Totodată, viața intimă a vedetei a fost o perioadă afectată, neavând voie să facă efort după operație. Artista a reușit să treacă cu bine peste toate neplăcerile și acum se bucură de noua sa imagine.
Nu am avut dureri, doar în prima zi, o presiune pe piept. A fost o operație complicată, dar nu am avut dureri după, m-am recuperat rapid. Nu am avut probleme pentru că am și respectat strict toate indicațiile medicului. Nu am voie 6 luni sală, nu am avut voie să fumez. Și cu se.x.ul a fost o mică problemă, dar am trecut peste acea etapă, chiar dacă a fost greu pentru mine, a mai adăugat blondina.