Ce mai face Sanda Țăranu, celebra crainică de la TVR. ”Mă gândesc cu drag de acele momente din televiziune, dar nu trăiesc în trecut”
Sanda Țăranu, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate crainice de la Televiziunea Națională, a povestit cum este viața sa în prezent, la vârsta de 84 de ani.
Sanda Țăranu face parte din generația de aur a crainicelor de la Televiziunea Română. La 84 de ani, această arată impecabil: a rămas aceeași prezență elegantă și rafinată. Sanda Țăranu a rămas în memoria telespectatorilor drept una dintre cele mai profesioniste şi mai seducătoare prezenţe de pe micul ecran din perioada comunistă. A impresionat publicul cu aparițiile ei.
Sanda Țăranu a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care le-a absolvit în 1963, pregătindu-se pentru o carieră de actriță. În timpul studenției a colaborat cu Televiziunea Română pentru diverse emisiuni, iar ulterior a devenit una dintre cele mai cunoscute vedete ale Televiziunii Naționale. Sanda Țăranu s-a retras din lumina reflectoarelor la sfârșitul anilor ’90.
Despre viața sa din prezent a făcut Sanda Țăranu declarații pentru click.ro.
Ce mai face Sanda Țăranu, celebra crainică de la TVR. ”Sunt foarte bine ancorată în realitate”
”Sunt bine, muncesc! Am o mulțime de treburi în perioada aceasta. Trebuie să plătesc taxele, impozitele la stat, facturile în fiecare lună și tot așa. Mai am și alte preocupări dar nu vreau momentan să vorbesc despre ele pentru că îmi doresc să îmi iasă. Este vorba de ceva de scris, o să vedeți dacă o să iasă, despre ce este vorba. În rest, merg destul de mult pe jos pentru că mersul pe jos face picorul frumos! Uneori merg pe zi și câte patru ore”, a explicat Sanda Țăranu.
„Îmi este dor de luminica reflectoarelor, dar nu doar mie trebuie să îmi fie dor ci și altor persoane. Mă gândesc cu drag de acele momente din televiziune, dar nu trăiesc în trecut. Sunt foarte bine ancorată în realitate. Mi-a plăcut toată viața mea să fiu informată. În meseria de jurnalism trebuie să fii mereu informat, documentat. Țin minte că atunci când făceam această meserie umblam cu dicționarul după mine. Mai bine să umblu cu dicționarul după mine, îmi ziceam în gând, decât să fac greșeli gramaticale”, a adăugat fosta crainică de la TVR.