Actualitate

Ce face Dani Oțil de când a aflat că va deveni tătic

Adoră copiii, iar vestea că urmează să devină tată l-a dat peste cap. Ce face Dani Oțil de când a aflat cea mai frumoasă veste din viață.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Chiar dacă nu se simte pregătit să aibă grijă de un copil, Dani Oțil e în culmea fericirii. Sursele spun că prezentatorul și iubita lui vorbesc și de căsătorie.

Ce face Dani Oțil de când a aflat că va deveni tătic

Gabriela Prisăcariu e însărcinată în patru luni, iar vestea i-a făcut extrem de fericiți atât pe părinții ei cât și pe ai lui Dani Oțil. Fotomodelul va naște la un spital privat din București și se pare că evenimentul va avea loc aproape de ziua lui de naștere. “Trăim cele mai frumoase clipe. Anul acesta vom fi patru. Trebuie să punem la numărătoare şi pe Găluşcă, pisicuţa noastră, pe care ne-am făcut oarecum antrenamentul ca părinţi.

Advertisment

Eu şi Dani ne doream foarte mult un copilaş şi iată că gândurile ne-au fost ascultate. Sunt însărcinată în 16 săptămâni, luna a patra, suntem fericiţi şi ne bucurăm de ceea ce ne este dat să trăim. Nu vă pot da detalii despre cum l-am anunţat pe Dani că vom avea un bebeluş, prefer să păstrăm pentru noi. La fel şi sexul copilului, dacă este fetiţă sau băiat, sau cine ştie, chiar gemeni, o să fie o surpriză. Pot să vă spun că părinţii noştri au fost copleşiţi de vestea că îi vom face bunici. Îşi doreau mult”, a declarat frumoasa Gabriela.

Advertisment

Ce interdicții are de la medic

Gabriela este o gravidă fericită, care nu are poftele altor femei în aceeași situație. Dar a mărturisit că mereu îi este foarte foame. “Mă simt bine. În prima luna a fost un pic mai greu pentru că am avut stările de greaţă specifice, dar nu au fost atât de grave. Mănânc încontinuu, mi-e foame mereu şi mănânc tot ce prind. Nu am pofte deloc, nu suntem în acel moment de trezit la 2 noaptea să îl trimit pe Dani după căpşuni, chiar este fericit din punctul ăsta de vedere. Nutriţionistul meu mi-a recomandat să mănânc tot ce îmi doresc, nu am poftă de dulciuri, ceea ce e bine. M-am îngrăşat două kilograme, însă greutatea pentru mine nu va fi o problemă în această perioadă. Am o singură interdicţie cu care mi-a fost destul de greu să mă obişnuiesc. Nu am voie să fac sport!”, a mai spus Gabriela.

Advertisment
Advertisment