Actualitate

Ce are de gând să facă Simona Halep cu banii câștigați din turnee

Face parte din categoria celor mai bogați sportivi. Ce vrea să facă Simona Halep cu banii pe care i-a câștigat în turnee.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Una dintre cele mai iubite sportive de la noi s-a hotărât să investească. Unde se vor duce banii pe care Simona Halep i-a câștigat.

Ce are de gând să facă Simona Halep cu banii câștigați din turnee

De-a lungul anilor, Simona Halep a reușit să strângă până în acest moment, doar din premii, nu mai puțin de 37,045,910 de dolari. Ea se află acum pe locul patru în clasamentul câştigurilor obţinute din turneele de tenis, după Serena, Venus Williams şi de Maria Sharapova. Anul acesta, Halep s-a gândit ce să facă cu o parte din banii pe care îi are. Primul lucru este să ridice o casă cu adevărat impresionantă, pe malul lacului Snagov, cu acces la apă. Sursele spun că Simona ar fi comandat deja și un hangar uriaș. Pentru că vrea să-și achiziționeze și o barcă superbă. De asemenea, sportiva mai deține un hotel în Poiana Brașov și vrea să mai facă unul și la Constanța.

Advertisment

S-a relaxat la munte, apoi va pleca în Australia

În curând, Simona Halep va pleca în Australia, pentru primul turneu de Grand Slam care va avea loc între 8-21 februarie. Până atunci însă, sportiva noastră este obligată să stea în carantină timp de 14 zile la Adelaide, alături de ceilalți jucători și jucătoare de pe primele trei locuri ale clasamentului mondial. De aceea, a simțit nevoia să-și ia câteva zile libere. A plecat la Valea Doftanei însoțită de iubitul său, Toni Iuruc, iar la sosire a fost întâmpinată cu pâine de sare de autoritățile locale.

Advertisment

„A ieșit la aer după Sărbători, a fost o vizită neașteptată. Dar n-a fost prima oară când vine în Valea Doftanei, se pare că-i place. Suntem încântați, nu des te întâlnești cu un asemenea campion. A intrat și în primarie, a scris și în cartea de onoare. Un sculptor din zonă i-a facut un trofeu, o rachetă de tenis din lemn de nuc”, a declarat primarul din Valea Doftanei pentru gsp.ro.

 

Advertisment
Advertisment